Rugăciunea Tatăl Nostru expusă de G.W.F Hegel

noiembrie 22, 2015

rugaciune[1]„Atunci când vă rugați, vedeți să nu se petreacă câtuși de puțin în maniera ipocriților, care în biserici stau în genunchi, iar pe stradă își împreună mâinile, ori își supără vecinul cu cântecele lor; și aceasta pentru a fi văzuți de oameni; evident, ruga lor este cu totul nerodnică. Ruga voastră însă, fie ea sub cerul liber sau în camera voastră, să fie o înălțare a cugetului [Gemüt] vostru deasupra scopurilor mărunte, pe care și le propun adesea oamenii, precum și deasupra poftelor ce îi mână încolo și încoace; ea trebuie să se împlinească prin gândul la Cel Sfânt, gând care să vă amintească de legea gravată în inima voastră și să vă umple de considerație pentru ea, cea care rămâne inviolabilă în fața oricărei vrăji a poftelor. Nu puneți esența rugăciunii într-un mare număr de cuvinte, asemenea celor superstițioși, care își închipuie că dobândesc astfel favoarea lui Dumnezeu sau că ar putea avea vreo putere asupra Lui și a planului înțelepciunii Sale eterne. Să nu vă asemănați lor în aceasta! Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință chiar mai înainte ca să cereți voi de la El: astfel, nevoi ale naturii, dorințe pornite din pofte, nu pot să constituie un obiect al rugăciunii voastre; căci cum ați putea ști voi dacă satisfacerea acestora este scop al planului moral al Prea-Sfântului? Spiritul rugăciunii voastre să fie astfel încât, însuflețiți de gândul vostru către Divinitate, el să vă facă să luați în fața acesteia hotărârea fermă de a vă consacra întreaga comportare în viață numai virtuții.

Acest spirit al rugăciunii s-ar putea exprima cumva în cuvinte astfel: Părinte al oamenilor, Cel căruia toate cerurile îi sunt supuse, Tu, Cel Unic, fii imaginea [idealul] ce plutește în fața ochilor noștri și de care noi să ne dăm silința să ne apropiem; fie ca într-o zi să vină împărăția Ta, în care toate ființele raționale să facă din lege singura regulă a acțiunilor lor. Acestei idei îi vor fi subordonate, puțin câte puțin, toate înclinațiile, chiar și strigătele naturii! Având sentimentul imperfecțiunii noastre, în raport cu sfânta Ta voință, cum am putea noi oare să ne arogăm rolul de judecători severi sau chiar vindicativi ai fraților noștri? Mai bine să lucrăm doar asupra noastră înșine astfel încât să ne facem inima mai bună, să înnobilăm mobilurile acțiunilor noastre și să purificăm din ce în ce mai mult sentimentele noastre de orice rău, pentru a deveni mai asemănători Ție, a cărui sfințenie și mântuire sunt infinite.”

[1] Fragment din cartea Viața lui Iisus de G.W.F Hegel, Ed. Paideia, 1994, pag. 34-36.


Biserica şi Bisericile (Mitropolitul Ilarion Alfeyev)[1]

octombrie 28, 2015

bisericaSimbolul de credinţă niceo-constantinopolitan vorbeşte despre o singură Biserică, o Biserică una. Or, în lume, există o mulţime de confesiuni creştine care se numesc Biserici. De cele mai multe ori, aceste confesiuni nu au nici o legătură între ele, iar uneori, chiar se duşmănesc unele pe altele. Este astfel distrusă unitatea Bisericii ? Iar Biserica, care era odinioară doar una, nu s-a fărâmiţat ea în diverse denumiri care au făcut-o să-şi piardă unitatea ?

Înainte de toate, trebuie să spunem că în lumina ecleziologiei ortodoxe, Biserica este, prin natura sa, de nedespărţit şi aşa va rămâne până la sfârşitul veacurilor. Rupturile şi schismele, care au fost consecinţe ale ereziilor, nu înseamnă că Biserica a fost fragmentată, ci că ereticii s-au despărţit de organismul unic al Bisericii, pierzând astfel orice legătură cu ea. Cum am văzut asta mai sus, o erezie se caracterizează prin faptul că se opune în mod conştient învăţăturii comun acceptate a Bisericii.

Teoria numită a „ramurilor”, potrivit căreia toate denumirile creştine existente reprezintă ramuri ale unui singur arbore, este străină de Ortodoxie. Unitatea Bisericii este condiţionată de unitatea Euharistică; nu poate exista în absenţa comuniunii euharistice. „Iar pe noi toţi, care ne împărtăşim dintr-o Pâine şi dintr-un Potir, uneşte-ne unii cu alţii, întru împărtăşirea aceluiaşi Duh Sfânt”, se roagă preotul în timpul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.

Calitatea de membru al Bisericii se exprimă nu numai prin unitatea de credinţă din plan dogmatic, ci şi în unitatea Euharistiei. Este ceea ce precizează arhiepiscopul Ilarion Troiţki:

„Calitatea de membru al Bisericii este condiţionată de unirea cu ea. Nici nu s-ar putea altfel, fiindcă Biserica nu este o şcoală filozofică. Ea este omenirea cea nouă, organismul cel binecuvântat şi nou al iubirii. Hristos Însuşi a comparat unitatea ucenicilor Săi cu unitatea trunchiului şi a ramurilor lui. Doi copaci separaţi, despărţiţi unul de altul (…) nu pot fi în legătură organică unul cu celălalt. Duhul Sfânt este pentru Biserică ceea ce sufletul este pentru trup […]. Sufletul nu însufleţeşte mădularul tăiat al unui trup, după cum seva dătătoare de viaţă nu se scurge în ramurile tăiate (…). Ramura tăiată se usucă.”[2]

Grupurile de creştini care au ales o erezie contrară mărturisirii credinţei comune a Bisericii reprezintă astfel de ramuri tăiate.

Să însemne aceasta în mod obligatoriu că ortodocşii ar trebui să considere toate confesiunile creştine neortodoxe ca fiind eretice sau ramuri tăiate din trunchi? Pentru unii teologi, chiar aşa stau lucrurile. Exclusivismul lor este împărtăşit de câteva Biserici care, fiind despărţite de Bisericile Ortodoxe canonice, se consideră singurele moştenitoare autentice ale Ortodoxie. Pentru numeroşi teologi care aparţin acestor grupări, toate confesiunile occidentale, care s-au despărţit de Biserică, sunt lipsite de mântuire. Unii dintre ei merg încă şi mai departe, declarând că nu numai confesiunile neortodoxe, dar şi majoritatea Bisericilor Ortodoxe locale s-au rupt de unitatea Trupului:

„Hristos nu a creat această proliferare şi varietate de Biserici care există astăzi în lume […] Hristos a întemeiat o singură Biserică, Biserica Ortodoxă […]. Toţi cei care pretind că alcătuiesc «Biserica Ortodoxă» sunt departe de a reprezenta în mod real Biserica ortodoxă şi nu sunt altceva decât o imitaţie iscusită, o poleială făcută să inducă în eroare oameni creduli sau prea încrezători, incapabili să discearnă maşinaţii perverse […]. Nu asistăm noi oare în prezent la o apostazie a lui Hristos, din ce în ce mai mare ? Şi aceasta  se întâmplă nu numai printre heterodocşi, ci şi în interiorul Ortodoxiei însăşi, redusă la o simplă impostură.”[3]

Acest tip de ecleziologie i-a făcut pe cei care o împărtăşesc să provoace o schismă în cadrul Bisericii Ortodoxe. Ei au pierdut comuniunea cu Bisericile-mamă şi au dat naştere la noi grupuri ecleziastice care-şi au propria ierarhie. Pasajul citat dovedeşte o psihologie aproape sectară caracteriză de ura împotriva celorlalte Biserici creştine, întreţinută de sentimentul unei dreptăţi exclusive şi al infailibilităţii sale. Nu este surprinzător că acelaşi autor afirmă, în continuare: „Să ne acuze de tot ce vor dori, chiar de sectarism şi de schismă, nu ne deranjează cu nimic […]. Toate aceste pseudo-Biserici şi unitatea ecumenică sunt o amăgire inventată de oameni care L-au apostaziat pe Hristos şi care nu sunt, în ochii noştri, decât nişte oameni de nimic”.

Puncte de vedere extremiste pot fi întâlnite şi la unii teologi din cadrul Bisericilor Ortodoxe locale, chiar dacă poziţia oficială a acestor Biserici este, în general, mult mai deschisă faţă de celelalte confesiuni creştine. La ora actuală, majoritatea Bisericilor Ortodoxe locale participă, în diverse moduri, la mişcarea pentru unitatea creştină (mişcarea ecumenică) şi întreţin legături cu creştinii de alte confesiuni, mai ales cu cele care au o ecleziologie identică sau apropiată de cea ortodoxă, precum Biserica Catolică şi Bisericile Orientale (precalcedoniene). Mari teologi ortodocşi ai acestui veac (precum părinţii Serghei Bulgakov, G. Florovsky, Alexandre Schmemann, John Meyendorff, Mitropolitul Antonie de Suroj, Episcopul Kallistos de Diokleia şi mulţi alţii) au fost capabili să demareze participarea Bisericii Ortodoxe la mişcarea ecumenică pornind de la o poziţie teologică fermă.  Nu menţionăm decât un simplu citat al Mitropolitului Antonie care, respingând părerea potrivit căreia în afara Bisericii Ortodoxe nu poate exista nici har divin, nici Taine, nici preoţie, scrie următoarele:

„Cred că istoria Bisericii şi teologia ei sunt incompatibile cu această concluzie simplistă şi comodă, căci ea înlătură toate ezitările, toate problemele cărora trebuie să li se aducă o rezolvare demnă de Dumnezeu […]. Ce trebuie să facem cu cei care au împărtăşit o credinţă greşită sau au acceptat o falsă teologie, dar care au trăit şi au murit pentru Hristos ? Şi ce să mai spunem despre mărturisitorii Domnului, mucenici, acei catolici, protestanţi sau de altă confesiune care au trăit doar pentru a transmite credinţa lor în Mântuitorul şi celor care o ignorau, care au dus o viaţă plină de fapte duhovniceşti şi au primit mucenicia ? Nu vor fi ei recunoscuţi decât de Hristos în veşnicie şi respinşi de urmaşii Lui pe pământ ?”[4] Citește în continuare »


Rugăciunea înainte de Sfânta Împărtășire a Mitropolitului Antonie de Suroj

septembrie 20, 2015

Impartasirea Apostolilor sec. 15Doamne, mă înfățișez acum înaintea Ta, cu toată nedreptatea mea și îmbrăcat în harul Tău; Doamne, ca pe fiul rătăcit, ca pe oaia pierdută, caută-mă, iartă-mă și mă tămăduiește. Doamne, greșesc în tot ceasul în fața Ta. Nu am în mine bucuria întâlnirii tale; nu am strădanie în căutarea Ta. Doamne, cât de ușor îmi este în deșertăciunea vieții, în gândurile ușuratice. Doamne, cât de greu îmi este în tăcere și închinare, în rugăciune și singurătate să stau în fața Ta. Doamne, iartă-mă. Dacă Te-aș fi iubit, Te-aș căuta mereu, Te-aș râvni ziua și noaptea, m-aș bucura de orice clipă de singurătate pentru a fi cu Tine, dar nu este așa, Doamne.

Tu mi-ai dat viață, m-ai chemat să fiu prietenul Tău, ai venit pe pământ, devenind unul dintre noi, om, înrudit după trup cu noi; ai murit pe cruce, întâlnind în mâhnire moartea în grădina Ghetsimani; Doamne, și drept răspuns la toate acestea, nu pot să-Ți aduc mulțumirea ce m-ar sili să-mi schimb viața, să trăiesc cu Tine, pentru Tine, pentru lucrarea dragostei Tale. Dumnezeule, dacă Te-aș fi iubit, Te-aș fi căutat și Ți-aș fi slujit. Și iartă minciuna cuvintelor mele, când vorbesc despre viața mea. Doamne, înalță-mă ! Trupul meu este străpuns de harul împărtășirii Tale; toată viața mea este unită prin botez cu Tine; pe Duhul Tău Cel Sfânt mi L-ai trimis, cu darul mirungerii pecetluindu-mă. Doamne, ai spus Apostolilor Tăi că nimic nu ne poate rupe de la dragostea Ta. Dă-mi, Doamne, să mă trezesc din moartea păcatelor mele, din somn și stricăciune. Doamne, izbăvește-mă de uitare, de micimea sufletului, de nemulțumire, de nesimțire împietrită.

Doamne, păcătuiesc în fața Ta în fiecare ceas și prin purtarea mea față de aproapele meu. Oare nu Tu, Doamne, ai spus: „Ce veți face unuia dintre aceștia mici, Mie îmi veți face”. Doamne, Tu crezi în noi – nu pot să cred în aproapele meu; văd doar ce e afară, ce e la vedere. Știu, Doamne, că tu crezi lor, și rămân străin credinței Tale, nădejdii Tale nezdruncinate pentru noi; sunt străin și de dragoste. Doamne, iartă-mă. Cât de puțin iubesc, cât de puțini sunt acei pentru care inima mea e deschisă și cât este ea de zgârcită, cât de mult cer celor ce mă iubesc și cât de puțin dau: de la mine – nimic; iar pe mine – deloc.

Doamne, ne-ai pus pe fiecare să aducem cuvânt de mângâiere, cuvânt de întărire, cuvânt de bucurie, cuvânt de dreptate, cuvânt de credință și cuvânt de nădejde, și cuvântul dragostei Tale; și nu avem noi cuvintele acestea, nu am eu cuvintele acestea. Iar unde avem cuvinte, acolo nu este faptă; ele sunt goale, Doamne, ca arama sunătoare. Doamne, față de aproapele meu păcătuiesc neîncetat: cu minciuna, cu fățărnicia, cu răceala, cu uitarea, cu nedragostea. Păcătuiesc și material, păcătuiesc și sufletește, cu toate, Doamne. Și pe Tine, Doamne, Te lipsesc de aceea pentru care viața Ți-ai dat-o: pe păcătosul ce piere, pe oaia pierdută nu o caut, iar când ea vine la mine, o oropsesc, o judec și o osândesc.

Doamne, îmi ceri și mie, și de la fiecare aștepți să ne purtăm cu trupul nostru, mintea, inima și voința, cu toată firea noastră cu cucernicie, căci Tu ne-ai făcut, pentru că Tu ne-ai răscumpărat, căci trupul nostru se atinge de sfințenie în apele Botezului, în Pâinea și Vinul Împărtășaniei și în Trupul și Sângele Tău. Dumnezeule, am greșit împotriva trupului meu și prin neatenție și aprindere. Am păcătuit împotriva minții mele prin întunecare, împătimire, împrăștiere. Prin strâmbătate am greșit împotriva inimii mele, fără a o curăța; Doamne, n-am să văd slava Ta prin întunecimea mea; nu va răspunde ea cuvântului Tău, nu se va cutremura de apropierea Ta; Dumnezeule, nu va învia când Te atingi de inima mea – este moartă, împietrită, înghețată. Doamne, omor omul din mine, pe care l-ai făurit pentru viața cea veșnică; iartă-mă și mă miluiește.

Și noi, Biserica lui Hristos, obștea adunată în numele Tău, Doamne, aici – oare nu suntem noi păcătoși în fața Ta ? Oare oamenii pot auzi adevărul, pot vedea dreptatea, pot întâlni dragostea și compătimirea și mila și blândețea și înfrânarea și îndelunga-răbdare și credința în mijlocul nostru ? Dumnezeule, pe Tine Te judecăm după noi, iartă-ne, Doamne. Din pricina noastră este batjocorit numele Tău. Iartă-ne, Doamne. Iartă Biserica Ta, care a uitat cuvântul vieții și a încetat să mai trăiască. Doamne, suflă cu Duhul Tău Cel Sfânt, cutremură adâncurile noastre, înnoiește-ne pe noi, Doamne, cu putere Ta; dacă e nevoie – cu frica Ta; dacă se poate – cu dragostea Ta.

Doamne, asemenea Apostolilor Iacov și Ioan ne spui: „Sunteți oare gata să beți Paharul Meu și să vă botezați cu Botezul cu care M-am botezat Eu?” Dă-ne, Doamne, să răspundem ca și aceștia: „Suntem gata, Doamne, să ne împărtășim cu Crucea Ta, să bem Paharul Tău, să ne cufundăm în groaza prin care ai trecut Tu, spre mântuirea sufletului nostru și mântuirea aproapelui.” Doamne, primește-ne pe cei ce ne pocăim, mântuiește-ne pe noi.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, înalță atotputernica, sfânta Ta rugăciune către Fiul Tău și Dumnezeul nostru, ca să mântuiască prin Tine sufletele noastre. Stăpână, Tu ai crezut lui Dumnezeu și prin Tine s-au împlinit toate cele făgăduite de El; roagă-L pe Hristos să ne înnoiască în măsura noastră. Fie Voia Lui în noi, ca fără minciună, din adâncurile vieții și ale sufletului, să putem rosti rugăciunea Lui, să ne rugăm către Tatăl nostru cu adevărat, fiind cu adevărat fiii și fiicele Sale. Amin.


Despre participarea credincioşilor la Sfânta Euharistie (document oficial aprobat de B.O.Ru)

mai 4, 2015

Documentul a fost aprobat la Adunarea Arhierească a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a avut loc pe 2-3 februarie 2015 în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscovimpartasirea-apostolilor-1a.

***Euharistia este Taina principală a Bisericii, stabilită de Domnul Iisus Hristos în ajunul patimilor Sale mântuitoare, morţii pe cruce şi învierii Sale. Participarea la Sfânta Euharistie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sunt o poruncă a Mântuitorului, dată prin ucenicii Săi tuturor creştinilor: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu” şi „beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi” (Mt. 26, 26-28). Biserica însăşi este Trupul lui Hristos, astfel că Taina Trupului şi a Sângelui lui Hristos reprezintă în mod văzut natura mistică a Bisericii, formând comunitatea bisericească.

Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox este lipsită de sens fără împărtăşirea cu Sfintele Taine. Împărtăşindu-se cu Sfintele Daruri, credincioşii se sfinţesc prin puterea Duhului Sfânt şi se unesc cu Mântuitorul Hristos şi unii cu alţii, formând astfel un singur Trup al lui Hristos.

Taina Euharistiei necesită o pregătire deosebită. În Biserică însuşi timpul – fie acesta timpul vieţii omeneşti sau istoria întregii omeniri – reprezintă aşteptarea şi pregătirea pentru întâlnirea cu Hristos, iar întregul ritm al vieţii liturgice reprezintă aşteptarea şi pregătirea pentru Dumnezeiasca Liturghie şi, respectiv, pentru împărtăşire.

  Citește în continuare »


2012 in review

ianuarie 1, 2013

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2012 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

4,329 films were submitted to the 2012 Cannes Film Festival. This blog had 13,000 views in 2012. If each view were a film, this blog would power 3 Film Festivals

Click aici pentru a vedea raportul complet.


Бессарабия XIX – XX ст.: мультикультурный субъект европейской истории или ее геополитический объект?

ianuarie 3, 2012

( Виталий Cтетскевич, доктор наук, профессор)[1]

    Исторически и географически сложилось так, что территория, именуемая Бессарабия лежит на переплетении путей из Азии в Европу и с севера на юг; она расположена в западной зоне тысячекилометрового степного пространства по которому мигрировали кочевники. Все это перманентно оказывало влияние на ситуацию в этом крае. Более того: большую роль тут всегда играли близость к Черному морю и особенно такие стратегически важные водные артерии, как Дунай и Днестр. Владение этой землей всегда давало ее господарю геополитические преимущества и открывало возможности контролировать судо ходство по этим рекам и выход к морю. Иными словами это стратегический узел и перекресток трансевропейских и евроазиатских путей сообщения. Отсюда перманентный многовековой интерес к этому краю и постоянная борьба за контроль над ним. В конечном итоге именно здесь исторически возникла и существует до сегодняшнего дня одна из точек евразийского соприкосновения и узел противостояния ибо именно в Бессарабии и, особенно в ее южной Буджакской зоне, образовалось историческое пограничье, которое сыграло роль своеобразного пункта зоны противоречий и ≪плавильного котла культур≫.

     Его (пограничья) составляющими элементами стали: а) с восточной стороны: вначале кочевые племена (последними среди них были ногайцы) а позже славянские народы; все они были носителями своей самобытной этнокультуры, способа жизни, но и устремлений к постоянному расширению жизненного пространства; при этом речь идет не только о кочевых народах, но и об оседлых; известно, что уже во времена княжой Руси (Киевской Руси) ее влияние простиралось до Буковины и берегов Дуная; а Галицко-Волынское княжество распространило свое влияние вплоть до современного Галаца…. Citește în continuare »


2011 in review

ianuarie 1, 2012

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Syndey Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 13,000 times in 2011. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 5 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.