O replică la adresa stiliştilor (Arhim. Epifanie Theodoropulos)

Cu privire la Postul Sfinţilor Apostoli[1]

Ierarhi din Mitropolia Slatioara (de stil vechi)

Un tânăr teolog, luând ca prilej începutul postului Naşterii Domnului, ne-a întrebat despre scurtarea postului Sfinţilor Apostoli ce s-a făcut prin schimbarea Calendarului. În mod concret, întrebarea era: „Era îngăduită această scurtare, care s-a făcut prin îndreptarea Calendarului, a postului Sfinţilor Apostoli? Şi această scurtare, care ajunge uneori până la desfiinţarea Postului, nu constituie cumva un temei îndreptăţit pentru poziţia Vechilor Calendarişti?”

Este adevărat că introducerea Calendarului Iulian îndreptat (şi nu grigorian, precum afirmă unii neştiutori sau de rea credinţă) în Biserica noastră a scurtat cu treisprezece zile Postul Sfinţilor Apostoli, iar uneori, când Paştele cade târziu, îl desfiinţează cu desăvârşire. Totuşi, faptul acesta este departe de a îndreptăţi răscoala Vechilor Calendarişti împotriva Bisericii. Dacă ar fi voit să ţină Vechiul Calendar, păstrând totodată împărtăşirea canonică cu Biserica, nimeni n-ar fi avut ce să grăiască împotrivă. Aşa a făcut, dealtfel, Sfântul Munte. Cine l-a osândit? Scurtarea postului Sfinţilor Apostoli (care, este de însemnat, nu a fost legiuit de vreun Sinod Ecumenic, ci pur şi simplu consfinţit din vechime de practica Bisericii şi ca atare este fără îndoială vrednic de cinstire) nu a fost făcută de individul X sau Y, mirean sau cleric, ci s-a făcut în chip oficial de către Biserică prin primirea îndreptării Calendarului. Iar Bisericile care au rămas după Calendarul Vechi nu au curmat împărtăşirea cu Biserica Constantinopolului, în pofida schimbării, ci a continuat legăturile canonice cu ele. În lumina celor de mai sus, cine are dreptul să rupă legăturile canonice cu Biserica Greciei fără să devină SUPRA-Biserică? Dar cine se face SUPRA-Biserică se pune pur şi simplu în afara Bisericii, adică devine schismatic sau eretic.

Mă mir, mai ales, cum Vechii Calendarişti, cu felul de a gândi pe care îl au, nu…dau anatemei şi pe toţi Patriarhii, pe toţi Episcopii, pe toţi Clericii, pe toate Sinoadele, pe toate Bisericile, pe toţi Sfinţii, pe toţi credincioşii din secolul al şaptelea şi până acum. Vom fi întrebaţi: „De ce?” Foarte simplu: pentru că până atunci, adică până în veacul al şaptelea, postul Sfinţilor Apostoli nu ţinea cât ţine în ziua de astăzi, ci mult mai mult. Voi explica mai amănunţit: postul acesta ţinea la început o săptămână. „Fiindcă în săptămâna de după sfânta Cincizecime norodul, după ce a postit, a ieşit în cimitir să se roage”[2]. Şi „Apostoleştile Rânduieli”[3] hotărăsc (E, XX, 14): „Aşadar, după ce prăznuiţi Cincizecimea, să prăznuiţi o săptămâna şi după aceea să postiţi una (săptămână)” (V.E.P.E.S. 2, 93). Indiferent de momentul începerii postului (ce potrivit primului text se întâmplă chiar în săptămâna Cincizecimii, adică din ziua următoare acesteia, în timp ce potrivit celui de-al doilea se întâmplă cu o săptămâna mai târziu), este neîndoielnic că atunci durata postului de după Cincizecime era de o singură săptămâna. (Pe atunci praznicul Sfinţilor Apostoli nu fusese încă statornicit pe 29 iunie. Totuşi, postul acesta era legat de Sfinţii Apostoli, căci după Cincizecime au fost trimişi la propovăduire). În veacurile ce au urmat, postul acesta a devenit foarte îndelungat. Ţinea de la praznicul tuturor Sfinţilor şi se termina pe 14 august! El cuprindea adică şi toată luna iulie, ceea ce înseamnă că era cel mai lung post din an, întrecând cu mult însăşi Marea Patruzecime. În timp ce Marea Patruzecime, cu Săptămâna Mare cu tot, ajunge la 48 de zile, Postul Sfinţilor Apostoli ajunge în cazul celui târziu Paşti la 55 de zile, iar în cazul celui mai timpuriu la 88 de zile! În această privinţă avem mărturia cât se poate de limpede a Sfântului Atanasie Sinaitul, care a trăit în veacul al 7-lea: „Iar postul de după Cincizecime, acesta este cel grăit în Rânduielile Sfinţilor Apostoli. În acestea se poate spune că «după Cincizecime să prăznuiţi o săptămână şi după aceea să postiţi»…deci, postul acesta se postea (n.a – în timpul dinaintea Sf. Atanasie) până la Adormirea Născătoare de Dumnezeu, însă a fost tăiat de Sfinţii Părinţi pentru iconomie, pe de o parte fiindcă nimerea peste posturile păgâneşti,…iar pe de alta, după cum mi se pare mie, şi pentru puţinătatea de suflet şi lipsa de osârdie a oamenilor – şi s-a rânduit tipic să se postească până la praznicul Sfinţilor Apostoli, iar după aceea să se dezlege; iar de la începutul lui august să se postească până la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, şi iarăşi să se dezlege…” Deci toată luna iulie a fost scoasă din post![4]

Aşadar, ce hotărăsc dragii noştri Vechi calendarişti, care nu suferă nici o schimbare în vechile datini şi predanii? Dacă sunt consecvenţi cu ei înşişi, trebuie mai întâi să readucă postul acesta la situaţia pe care o avea înainte de veacul al 7-lea şi până astăzi, fiindcă au cutezat să scurteze un post predanisit din vechime. Nu-l vor excepta de la afurisire, se înţelege, nici pe Sfântul Atanasie, care vorbeşte cu încuviinţare şi nu cu dezgust de cei care au cutezat… necuvioasa faptă a scurtării şi pe care, pe deasupra, îi mai numeşti ­– auzi! auzi! – şi „Sfinţi Părinţi”! de-ar fi vreodată cu putinţă ca nişte „Sfinţi Părinţi” să taie dintr-un post!…Stai aşa! între cei afurisiţi va fi şi Sf. Teodor Studitul, care:

a) nu a desfiinţat scurtarea, făcută înainte de vremea sa, a postului cu pricina, şi

b) mai mult, a rânduit ca în praznicile şi în sâmbetele şi în duminicile din acest post, ca şi în cele din postul Naşterii lui Hristos, în afara dezlegării la peşte să se facă şi dezlegare la brânză şi ouă!…Iată spusele lui: „Iar în Patruzecimea Sfinţilor Apostoli peşte şi brânză şi ouă nu mâncăm, fără numai în zilele întru care ceas nu cântăm…iar în cele nelucrătoare am zis să se mănânce brânză şi celelalte…Aceeaşi rânduială şi în Patruzecimea Sfântului Apostol Filip…” (P.G. Migne, 99, 1713-1716)[5]. Deci, nu este şi acest vrednic de afurisanie? Cu atât mai mult este vrednic de afurisanie Teodor Valsamon, Patriarhul Antiohiei (veacul al 12-lea), care nu numai că primeşte mai vechea scurtare a postului, ci mărturiseşte că în epoca sa ea luase o asemenea întindere încât lăsase neatinse doar şapte zile, cel puţin pentru mireni. „…Iar noi, cercetând cele privitoare la acest lucru, dăm răspuns că neapărat merg postiri înaintea acestor patru praznice, adică înaintea praznicului Sfinţilor Apostoli, al naşterii lui Hristos, al Schimbării la faţă a lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi înaintea Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, însă de şapte zile. Că un singur post ţine patruzeci de zile, şi anume cel al Sfintelor Paşti. Iar dacă cineva, fie de voie, fie pus de tipicul ctitoricesc va mânca, nu va fi ruşinat”[6]

Cu acest prilej voi spune câte ceva şi despre un alt post, care cu timpul a fost desfiinţat de tot în practică, fără să se lase în urmă tulburare sau opoziţie, cu atât mai mult „rezistenţe” şi schisme. Am în vedere postul dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, care era de mai multe zile. Numai mirenii posteau o zi, adică însăşi ziua praznicului Crucii. Monahii aveau şi înainte de praznic post, care ţinea între 4 şi 14 zile! Iată ce mărturie dă în această privinţă Sfântul Teodor Studitul: „aşadar, cât priveşte călugării, unii, întru slava şi lauda lemnului Crucii, păzesc paisprezece zile, alţii doisprezece, alţii patru; iar întreg poporul lui Hristos păzesc cu toţii în curăţenie însăşi ziua Înălţării (Sfintei Cruci), adică a paisprezecea zi din luna lui Septembrie”. Unde e astăzi acest post? În care sfântă mănăstire se ţine el? care monahi au auzit măcar de el? nicăieri nu se ţine şi nicăieri nu e cunoscut! A dispărut puţin câte puţin, fără a lăsa umbre.


[1] Fragment din cartea Cele două extreme, Ecumenismul şi stilismul, Arhim. Epifanie Teodoropulos, Ed. Evanghelimos, Bucureşti, 2006, p. 189-194.

[2] Atanasie cel Mare, „Despre cei ce învinuiesc fuga lui din timpul prigoanei”, V.E.P.E.S., 31, 36.

[3] Cunoscute în mediul academic sub numele de „Constituţiile Apostolice” (n.red.rom).

[4] Atanasie Sinaitul, „Despre Sfintele Patruzecimi”. G.Raliis – M. Potlis, „Sintagma dumnezeieştilor şi sfintelor canoane”, vol. 4, pp.583-584.

[5] Vorbind şi despre postul Sfintei Patruzecimi, acest sfânt Părinte învaţă că se îngăduie dezlegarea la peşte nu numai în Duminica Stâlpnicilor, ci şi în Sâmbăta lui Lazăr! „Iar peşte nicidecum nu mâncam în acest sfânt post (al Sfintei Patruzecimi)”, ci fără numai în ziua Sâmbetei şi a Duminicii Stâlpnicilor, întru slava Celui ce S-a pogorât de la postire şi împreună a mâncat cu prilejul învierii lui Lazăr!” (P.G.Migne, 99, 1700).

[6] Adeseori ctitorii mănăstirilor impuneau de la întemeierea lor anumite prescripţii tipiconale, care urmau a fi păzite în acel sfânt locaş (n. red. rom)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: