Un filozof creştin, Vladimir Soloviov

Ianuarie 29, 2009

Soloviov Vladimir Soloviov a rămas cunoscut în istorie drept primul autor rus care a reuşit să construiască un sistem filosofic închegat. S-a născut într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Serghei Soloviov, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi istorici ai Rusiei. Lucrarea sa principală privind istoria poporului rus cuprindea 22 de volume, rod al unei munci titanice de peste 20 de ani. Mama sa, Polixena Vladimirovna, provenea dintr-o familie aristocrată de origine poloneză. Printre membrii acestei familii se număra şi scriitorul Hryhory Skovoroda (1722-1794).

Vladimir stă până la vârsta de 10 ani sub atenta îndrumare a bunicului din partea tatălui, care era preot. După urmarea ciclului primar, este trimis la un gimnaziu cu internat din Moscova. Aici rămâne până la vârsta de 16 ani. Copilăria şi perioada incipientă a adolescenţei sunt două etape pline de farmec pentru Vladimir Soloviov. Obişnuit să citească foarte mult, trece rapid de la o lectură la alta. Sfinţii Părinţi nu sunt deloc neglijaţi, iar Sfânta Scriptură este cercetată cu deosebită atenţie. Urmează, însă, un moment mai dificil pentru el.

La doar 13 ani, Soloviov trece printr-o încercare grea, care va dura aproximativ 6 ani. Este vorba despre îndoiala cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Această stare îl împinge să caute cu tot mai multă ardoare adevărul. Este momentul în care lecturează marii filosofi occidentali: Kant, Leibniz, Spinoza. Ultimul dintre aceştia rămâne preferatul lui până la sfârşitul acestei crize. Soloviov era pasionat atunci de biologie, iar modalitatea panteistă de a prezenta lumea, pe care o oferea Spinoza, constituia pentru el dovada existenţei lui Dumnezeu. Soloviov revine la adevărata credinţă cu o şi mai mare dorinţă de slujire. Îşi termină studiile şi ajunge lector la universitatea din Moscova. După o perioadă petrecută în Anglia şi Egipt, se întoarce acasă. Sosise vremea primei mărturisiri pentru Hristos.

Tânăr fiind, Soloviov predică iubirea de vrăjmaşi

Pe data de 1 martie 1881, ţarul Alexandru al II-lea este asasinat. În urma cercetărilor sunt arestate şase persoane, printre care şi o femeie gravidă. Procesul nu putea să dureze mult, căci sentinţa era uşor de prevăzut. Dacă erau găsiţi vinovaţi, toţi urmau să fie executaţi. În aceeaşi lună, Soloviov a susţinut la universitate un discurs privind modalitatea ţarului Alexandru al III-lea de a acţiona în această privinţă. A susţinut că ţarul ar trebui să arate milă faţă de făptaşi, să încerce să-i ierte şi nicidecum să-i ucidă. Soloviov nu s-a gândit nici un moment că aceste afirmaţii ar putea fi interpretate politic. Tinerii care erau prezenţi în sală au izbucnit în strigăte de bucurie şi aplauze. Cele câteva persoane vârstnice l-au acuzat de instigare împotriva ţarului. Singura măsură luată de ţar a fost demiterea lui Soloviov de la universitate. Putea fi chiar mai rău, însă, din respect faţă de tatăl filosofului care îi fusese tutore, ţarul nu a luat măsuri mai dure. Pentru Soloviov, cariera universitară se termină la vârsta de 28 de ani.

Creativitatea dezlănţuită şi urmările ei negative

În următorii 20 de ani care au urmat, până la moartea sa prematură, Soloviov a lucrat tot mai intens. Obişnuit să doarmă doar câteva ore pe noapte, scria şi citea netulburat. A păstrat o strânsă prietenie cu personalităţile literare ale vremii. Este suficient să amintim relaţia caldă cu Dostoievski, căruia i-a dedicat un studiu. Încetul cu încetul, Soloviov devine o personalitate tot mai luminoasă. Este căutat de mulţi oameni. I se cer articole şi studii din Occident. Scrie aproximativ 200 de definiţii pentru o enciclopedie a filosofiei, editată în Franţa. Pericolul pentru Soloviov apare tot în cadrul credinţei. Dorind cu ardoare o unire a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, începe să facă unele greşeli. Oprit fiind de la Sfânta Împărtăşanie de către duhovnicul său, se împărtăşeşte în cadrul unei Liturghii catolice. Îşi recunoaşte însă greşeala şi, înainte de moarte, este împărtăşit de un preot ortodox.

Morala creştină şi diferenţierile între oameni

Soloviov este considerat până astăzi un scriitor esenţial pentru morala creştină. Orice studiu universitar consacrat moralei creştine conţine câteva referiri la operele sale. Ceea ce este remarcabil în scrierile sale rămâne capacitatea uimitoare de a „îmbrăţişa“ atât pe cei buni, cât şi pe cei răi. „Mi-a fost dat să văd multe lucruri ciudate şi uimitoare, nicăieri însă nu am întâlnit două lucruri: un virtuos desăvârşit şi un ticălos desăvârşit.“ Cu alte cuvinte, nu împărţirea oamenilor în buni sau răi este scopul moralei creştine. Morala creştină, chiar dacă face separarea între virtuţi şi vicii, nu o efectuează pentru a condamna sau a izbăvi. „Nu doresc în nici un caz să pledez pentru virtute şi să demasc viciul: consider că, pentru muritorul de rând, o asemenea îndeletnicire este nu numai deşartă, dar şi imorală, deoarece presupune pretenţia neîndreptăţită de a fi mai bun decât alţii. Pentru noi nu contează abaterile individuale de la calea cea dreaptă, ci opţiunea generală, fermă şi definitivă.“

Ceea ce contează din punct de vedere moral este decizia creştinului de a face binele. Dacă îl face din mândrie, nu-l face pentru Hristos, ci pentru sine însuşi. Totul se petrece mai mult la nivel interior. Aceasta va fi şi tema „Legendei lui Antihrist“. Antihristul va încerca să ofere pe pământ ceea ce Hristos nu a dăruit la prima Sa venire: garantarea păcii şi a bunăstării materiale pentru toţi. Or, atât timp cât acestea sunt căutate pentru ele însele şi nu pentru a face voia Domnului, nu ne sunt de folos. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri