Hic erat in votis! (Erhan Andrei)

Aprilie 30, 2009

Andrei Erhan Deseori în încercarea de a defeni fiinta umană, se fac recursuri la o variabilă comun ontologică a fiintei umane, o supapă a firii surprinsă în jocul sacadat al devenirii, o suspensie de intervale scurte în introspectie – constiinta. Pentru a exprima opinia nicidecum nouă emisă, spre a ilustra mai bine directia generală a epocii primului secol voi folosi niste categorii diacronice conceptiei contemporane a dialecticii: omul vechi si omul nou. Saltul calitativ al resemnificării conceptelor suportă necesarmente în sine acest declin al alteritătii initiale al momentumului prin infiltrarea lor în masa comprehensibilitătii colective, o volatilizare ca să zicem asa a substantei radioactive a unei idei. Firește o doză legitimă de echidistantă este chiar obligatorie în procesul asumării uneia sau alteia dintre cele arhietipuri comportamentale, nu atât pentru a avea avantajul unui outsider cât pentru a integra în propria optică montajul transformării în momentele sale cruciale. Această trecere Hieraclitică ar mai presupune, (dacă ar fi să admitem ideea atât de des vehiculată a omului ce priveste în sus spre Cel Care-l va ajuta (o anthropos)), să-i suprime omului cu o ne-de la sine putere, reflexivitatea intrapsihică a constiintei sale. S-apoi prin absurditatea unor circumstante să i se ceară o profundă ingurgitare a celor mai absconse întelesuri.

Să fi avut dreptate oare anticii când defineau omul ca o fiintă care prin fiinta sa pune fiinta în discutie? Care să fie spatiul optim de la care să poti vedea în tine necesitatea si-n acelasi timp nonsensul unei întrebări, si mai cu seamă a unei interogativităti pasibile de a fi înteleasă sau nu. Până când si până unde să-ti pretinzi că actionezi din ratiuni deductive. Să fie acesta segmentul critic în matricea constiintei reprezentantilor genului homo, sau poate o stare tranzitorie de psihism, un truc dintre cele pe care si le pune la-ndemână natura pentru a gestiona dezechilibrul dintre ce stii că poti pe de o parte si ce nu stii nici măcar că există de cealaltă parte? Citește restul acestei intrări »


Un banc :))

Aprilie 24, 2009

După moarte un suflet se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, Domnul îl întreabă unde vrea să stea, în rai sau în iad, la care sufletul răspunde: „Păi, nu ştiu, dă-mi voie să mă plimb puţin prin iad ca să-mi dau seama cum e”, „Bine”, răspunde Dumnezeu.

Sufletul nimereşte în iad, dă acolo numai de desfrâuri, băuturi şi petreceri. După 3 zile vine în faţa Domnului şi-i zice: „Doamne, îmi place în iad, vreau să rămân acolo”, „Bine”, spune Dumnezeu. Citește restul acestei intrări »