Hic erat in votis II (Erhan Andrei)

Erhan Andrei Se încearcă derivări arhicomplexe a structurii intrapsihice a omului, din prisma obiectivizării şi raportării ei la realitatea fenomenologică. Se poate scoate conştiinţa din planul ei structural pentru o reproiecţie cvasicomplexă de reflectare dinamică a curgerii ei (rhei-ul)? Am impresia că cuvintele apostolului Pavel, pe lângă invitaţia generoasă la un proces de metareflecţie, fac obietul unor potenţe  latente din arsenalul firescului fiinţial. Poate nici nu îndemnul e cel care nedumereşte, cât această  declaraţie impertinentă şi în acelaşi timp vigilentă de posesor. Omul dintr-o simplă trestie întoarsă spre sine află că deţine putere şi este investit cu credinţă în dreapta ei folosire. Însă, cum termenul de credincios îl desemnează atât pe cel ce crede, cât şi pe cel căruia i se  adresează această încredere, i se cere o atitudine de justificare a ambelor sensuri ale acestui echivoc.

Omul este stăpân şi asta nu e tot, acest privilegiu presupune şi o specificare care cronologic datând, i-a venit ulterior. Iniţial stăpânirea sa  ieşea  în afara sa, dar iată că tot omul e cel ce trebuie să demonstreze că stăpân nu este cel ce porunceşte, cât cel ce îşi porunceşte, şi mai mult decât  atât, ştie să şi asculte de ceea ce-ţi dictează… Măreţia omului însă nu se opreşte aici pentru că tot el este cel ce trebuie să-şi evalueze parcursul şi nu aleatoriu ci prin raportarea la ceea de ce dispune şi ştie că poate să valorifice. Simplu spus: nu pierdem decât prin ceea ce am lăsat să fie slab în ochii noştri. Pe cine să mai dea omul acesta vina pentru cele ce va ajunge? Pe semne că prea trebuia să fi fost greu de dus la îndeplinire mântuirea colectivă de a simţit Dumnezeu nevoia să-i parafrazeze porunca „nu judeca„ prin „învaţă-te să iubeşti”. Sub incidenţa acestei interpretări antinomiile nou/vechi devin nu scop în sine cât scop pentru sine în procesul desinerostirii.

Aşadar mare este credinţa lui Dumnezeu în om după cum mare este omul, ca entitate în permanentă autocunoaştere şi în totală incogniscibilitate. Şi ce raport ar putea exprima mai clar grandilocvenţa fiinţei decât cel de Tată şi fiu.

3 răspunsuri la Hic erat in votis II (Erhan Andrei)

  1. ovidiunacu spune:

    Sancta Simplicitas sau apel la simplitate

    Andrei, ma bucur că te pot citi aici, pe acest blog heteroclit. Incercarile tale filosofice (cu substrat psiho-creştin) sunt demne de luat în seamă. Din experienţă însă, mai degrabă decât din Florensky, îţi pot spune că înţelepciunea constă în a rosti cu simplitate, apoftegmic ori glumeţ, acel adevăr pe care pre-înţeleptul (a se citi „novicele”) se străduie să-l hiperconceptualizeze, într-o expunere prolixă, complexă şi ineficientă. A nu se înţelege enunţul acesta, care priveşte doar stilistica textului, nu şi conţinutul său, într-un sens peiorativ critic. Rolul meu nu e să atac, ci să sprijin orice izbucnire a spiritului în jalnica şi deşertica amorfie a mediului teologic. Ceea ce am şi încercat în trecut, în repetate rânduri, dar fără prea mare rezultat. Până la urmă, libertatea gândirii şi „devenirea întru fiinţă” se cuceresc prin luptă individuală ŞI prin dat revelaţional(elemente concomitente -paradoxal!).
    Sunt sigur că gândirea ta va avea numai de câştigat daca vei reuşi sinteza antinomiilor, fie şi pe acest plan strict discursiv: dintre concept şi aforism, dintre logos şi rhema, dintre inaccesibila idee şi smerita rostuire.

    Cu nădejde,
    Ovidiu.

  2. Hriso. spune:

    cu alte cuvinte,intr-o alta exprimare , cu acelasi duh impaciuitor si sincer dar ,si cu acelasi mesaj ca ovidiu, ii scriu si eu copiluilui andrei.si e copil pt.ca inca nu si a gasit calea,pt.ca imita fara sa isi dea seama modul incalcit,pretios si neconvingator de exprimare al unor oameni aflati ei insisi in sfasietoare cautari .cu bine.

  3. proxymagape spune:

    Te deranjează dacă îți propun să rostești marile adevăruri pe care le mânuiești bine într-un mod neaoș? Modul în care îmbini frazele este – cum să zic – îmbucurător de rural în substrat. Mai ales că românul de pretutindeni nu are vocația filosofiei, ci a gândirii. Cred că țăranul român e mult mai genial decât Nietzsche atunci când vorbește despre sine : ”Nice casă, / Nice masă, / Nice jupâneasă aleasă!”. Acesta îi nihilismul românesc ce spune aproape tot ce a dezvoltat Cioran în peste 15 cărți. E doar o părere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: