SPIRITUL LUDIC SAU DESĂVÂRŞIREA PE BAZĂ DE TERMEN (by Andrei Erhan)

Andrei Erhan…Nu arareori suntem puşi în ipostaza de a ne justifica oarecum poziţia pornind în scară diacronică de la premizele derivate dintr-unul sau cîţiva   termeni. În contextul lumiii contemporane o astfel de practică este acceptată şi chiar încurajată, din modernitate încoace atestându-se o tendinţă de a se jongla cu noţiunile prea seculare, relativizînduli-se pretenţiile exhaustive. Astăzi mai orice discurs porneşte chiar din primă instanţă cu acesată aducere la ordinea de zi a termenilor tematici a dialogurilor. Marea grupă a limbilor clasice implica o componentă mai cazuistică limbajului un fel de dozaj contabilizat conceptual. Această observaţie însă nu este nici pe departe unanimă, dezminţindu-se mai ales  în cazul limbilor semitice unde  se  ştie că apanajul  înţelegerii colective era foarte divers. Spre exemplu în limba ebraică cuvântul zi „יום”, are 7 accepţiuni. Recursul la deducţii etimologice în asemenea cazuri pe cât este de necesar pe atât poate fi de irelevant şi o simplă consultare a dicţionarelor în sensul luminării ne poate deruta şi mai mult. Paradoxal dar cam aşa stau lucrurile şi în cazul creştinismului. Din cauza intruzionării în istorie a unor concepte prea elaborate pentru dezvoltarea intelectuală din acel moment al istoriei, gândirea seculară nu a mai putut ţine pasul şi a recurs la alternative. Pentru aproape orice concept din arsenalul lingvistico-semantic al crestinismului exista corelative seculare, care spre marea noastră confuzie de cele mai multe ori se  exclud reciproc. De aici şi eşecul unor filozofi de a găsi acoperire dogmatică în construirea unor concepţii de viaţă asupra lumii. Mai toate ereziile primului mileniu au pornit din proasta ingerare a unor termeni, care se pomenea că denaturează complet și irevocabil sensul inițial al mesajului cristic. Nu toate inovațiile au avut ca pistă limbajul dar mai toate s-au redus la el:  δοκεω, αΦθαρσία, φαντασία, αλήθεια, οùσια, όμοούσιος, ιποσταςις, ἀγέννητος ἐξ οὐκ ὄντον ἐστιν, κτίσμα, ποίημα, γέννημα, ένωσις, σεσαρκωμένη, σαρξ, ψυχη νοερα etc. Ajunsă în impas, Biserica apelează la limbajul filosofiei greceşti, limbă care conţinea un vocabular suficient de vast şi o gândire înaltă, pentru a defini şi explica, atât cât poate fi explicată o taină. Aceşti termeni sunt atent aleşi şi li se dă un sens nou, adecvat realităţilor pe care trebuie să le exprime. Are loc o „adevărată transmutaţie a limbajului.” Nu se poate vorbi despre o raţionalizare a creştinismului, cât de o creştinare a raţiunii, „o transmutare a filosofiei în contemplaţie”, asemănătoare – am spune noi – cu creştinarea artei şi folosirea acesteia în exprimarea iconografică. Dilema care apare este legată de faptul că nu sunt termeni biblici consacraţi, ci cuvinte noi, fapt ce trezeşte anumite reţineri faţă de utilizarea lor, dar şi probleme de percepere, prin traducerea din limba culturală (greaca), în cea imperială (latina). S-au extras astfel anumiţi termeni din filosofia greacă pe care i-au modificat semantic pentru a putea exprima atât cât este posibil minţii omeneşti realităţile divine, relaţia dintre Tatăl şi Fiul.

Am putea în mod legitim să ne întrebăm câți dintre noi au fost cauza unei neînțelegeri, câți a unei proaste interpretări și câți dintre cei comdamnați prin excludere au fost victimele unor lipsuri lingvistice din faza de evoluției a limbajului la momentul convertirii (cum ar fi spre exemplu și cazul spaniolilor cu arhicunoscuta problemă pe care a propulsat-o sinodul de la Toledo 589)…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: