Sexul – ca factor complementar al spiritualităţii (Erhan Andrei)

         DragosteaNatura l-a înzestrat pe omul fără apărare lipsit de arme, cu o mare cantitate de energie destinată să-l facă apt nu doar pentru a suporta pasiv primejdiile grele ale existenţei, ci şi ale birui. O sumă de energie neîntrebuinţată trebuie în mod necesar să se manifeste. Simţim nevoia să scăpăm de refularea ameninţătoare a energiei, care ar putea forţa ieşiri nesăbuite, motiv pentru care cei mai mulţi îşi creează un echivalent al nevoilor vieţii: sportul, alcoolul, goanna după bani, munca în exces, violenţa etc. De aceea avem azi o problemă sexuală. Foarte adesea oamenii nici nu bănuiesc că în inconştientul lor a izbucnit un război civil. Impulsul normal spre înmulţire este compresat de concepţiile morale a căror împlinire opune capriciilor naturii în cazul înmulţirii folosirea mijloacelor contraceptive, în speranţa supravegherii procesului. Omul posedă în inconştient un fler fin pentru spiritul timpului său, el îşi intuieşte posibilităţile. Conflictele oamenilor timpului nostrum izbucnesc din cauza barierei impusă de fundamentele moralei actuale instinctului însetat de libertate. Conflictul fiind de obârşie inconştientă naşte nevroza care reprezintă o tentativă a individului de a se rezolva în sine însuşi provocând nevroza a cărui efect este scindarea de sine. Se poate spune că majoritatea lucrurilor care vin din inconştient au caracter infantil 1. În cazul nevrozelor există două tendinţe care

se opun strict şi dintre care cel puţin una e inconştientă. Conştientul este treapata superioara , întalnită la omul evaluat sub aspect psihic.2 Inconştientul

este declarat factor determinant al întregii dinamici psihologice a individului, cauzalitate a manifestărilor sale psihice: “Orice act comportamental îşi are rădăcina în inconştient.”3

Ca urmare a orientării morale dominante, dorinţele neonorante, care încearcă să se impună, sunt de regulă erotice. La orice individ se poate găsi un conflict care se leagă într-un anumit punct de marile probleme ale societăţii , aşa că dacă analiza a ajuns în acest punct , conflictul aparent individual al bolnavului se dezvăluie ca fiind un conflict general al mediului şi al timpului său. Astfel nevroza ne e nimic altceva decât o încercare individual (nereuşită) de rezolvare a a unei probleme generale, aşa trebuie să fie căci o problemă generală, o „chestiune” nu este un per se , ci există doar în inimile oamenilor individuali4. Nevroticul

suportă cu greu limitări arbitrare a căror înţeles îi scapă. El vrea pe de o parte să se reprime pe de alta să se elibereze, încearcă , ce-i drept să-şi apropie morala dar ajunge astfel în situaţia de a fi adânc sfâşiat şi în neunire cu sine5,

această luptă se numeşte nevroză. Acest conflict apare numai atunci când nu putem vedea cealăltă parte a fiinţei noastre şi urgenţa problemelor ei. De pildă, atunci când instinctele sexuale nu sunt satisfăcute necondiţionat, ele sunt refulate, sunt trimise din nou în inconştient. Freud consideră însă ca aceste instincte, o dată refulate nu dispar, nu se potolesc, nu rămân inactive, ci acţionează şi cu mai multă forţă asupra individului, cer cu şi mai intensă tărie să fie satisfăcute. Cu cât conflictul dintre libido (energia sexual difuză – forţa, puterea instinctelor sexulae) şi conştiinţă este mai mare, cu atât instinctele refulate caută căi proprii de a se satisface, chiar împotiva „voinţei” conştiinţei. Astfel, ele se satisfac sub forma unor acte comportamentale curioase, numite de Freud acte ratate (lapsusuri inexplicabile, uitari totale de nume proprii, de cuvinte străine, erori de citit), sub forma visului şi, în cazuri mai grave, sub forma unor stări morbide, nevrotice. Aşadar după opinia lui Freud, actele ratate, visele şi nevrozele au o cazualitate de ordin sexual care se manifestă nu direct, ci indirect, prin intermediul unor simptome care sunt substituţii ale inconştientului, a „ceva” ce este prezent, dar rămâne încă inaccesibil cunoaşterii şi înţelegerii raţionale.6

    „Există situaţii, scria el, când instinctele sexuale renunţă la plăcerea parţială pe care o produce satisfacerea lor sau la cea procurată de actul procreaţiei, înlocuind-o printr-un alt scop care a încetat să mai fie sexual, devenind social. Denumim acest process sublimare”.7 Arta, literatura, religia, morala nu sunt altceva decât tot manifestări ale sexualităţii.

       Când oamenii vor fi educaţi să vadă partea umbroasă a propriei lor naturi, poate vor învăţa să-şi înţeleagă mai bine semenii şi să-i iubească. O creştere a toleranţei faţă de sine nu pot avea decât urmări bune pentru luarea în considerare a aproapelui, căci oamenii înclină prea uşor să transpună asupra semenilor lor inechitatea şi violenţa pe care o revarsă asupra propriei lor naturi.

1 Conform cercetătorilor şcolii din Zurich nu doar riminiscenţele infantile dar şi „amintirile raselor”, trec dincolo de graniţele individului.

2 Iacobuta, Ioan, Criminologie, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag. 99.

3 Freud, Sigmund, Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliza. Psohopataologia vietii cotidene,, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1992, pag. 277.

4 C.G. Jung „Două scrieri despre psihologia analitică” Ed. Trei 2007 p.299.

5 Ibidem p. 300.

6 Zlate, Mielu,Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iaşi, pag. 86.

7 Freud, Sigmund, Introducere în psihanaliza. Prelegeri de psihanaliză. Psohopataologia vietii cotidene, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, pag. 292.

8 răspunsuri la Sexul – ca factor complementar al spiritualităţii (Erhan Andrei)

  1. severinlx spune:

    Interesanta tematica. Nu am timp acum sa citesc, dar revin.

  2. […] eu plecat de acasă (nu dus) în căutare de oameni frumoşi spiritual am poposit şi pe acest blog. Nu am avut timp să sap prea mult dar am remarcat uşor un articol care leagă chiar din […]

  3. Fănuţa spune:

    „Când oamenii vor fi educaţi să vadă partea umbroasă a propriei lor naturi, poate vor învăţa să-şi înţeleagă mai bine semenii şi să-i iubească. O creştere a toleranţei faţă de sine nu pot avea decât urmări bune pentru luarea în considerare a aproapelui, căci oamenii înclină prea uşor să transpună asupra semenilor lor inechitatea şi violenţa pe care o revarsă asupra propriei lor naturi.”

    Este esentiala aceasta concluzie.
    Dar cum sa intelegem aceste lucruri cand subiectele precum sexul, erotismul sunt subiecte tabu.
    Spre exemplu, in facultate (Teologie / Asist. Sociala), un singur profesor a reusit sa abordeze aceste subiecte.
    Pr. Staniloaie, un reputat teolog, spunea ca sexul este una din caile prin care omul ajunge sa iubeasca. Cunoaste starea de bine pein acest mod de comunicare cu partenera lui si va tinde sa-si doreasca tot mai mult. Din aproape in apropae, omul ajunge la iubirea neconditionata.
    Cata vreme va fi un subiect tabu, ne vom ingradi singuri drumul spre libertate.

  4. bibicu spune:

    interesant subiect

  5. M spune:

    tot mai multe voci calificate sustin ca ideile d-lui Freud sunt, realmente ,depasite.Altceva insa ma contrariaza,si anume usurinta cu care se fac afirmatii „”imbatabile””:sexualitatea-factor al spiritualitatii!!!Sa inteleg ca Sfintii Bisericii din care si tu faci parte nu au cunoscut inaltimile „spirituale”pt.ca n au experiat metoda asta moderna?Si-apoi crezi in Natura sau in Dumnezeu?Sa fim mai atenti la afirmatii,mai acrivisti in exprimarea ideilor ce ne macina.

  6. proxymagape spune:

    Cred că acest articol este un insesizabil pact faustian! Evident că sexualitatea este o caracteristică a naturalului cu influență și în corporal și în spiritual (nu în sufletesc). Dar îmi pare că susținerea sexualității ca o cale spre spiritualitate este o formulare forțată. Spiritualitatea se evidențiază prin exercițiul iubirii mai mult decât prin forțarea propriei ființe pornind de la sexualitate și ajungând la iubire. Întâmplarea aceea de la Pateric cu părintele care s-a dus la un bordel și a petrecut o noapte în rugăciune împreună cu o prostituată, determinând-o să se căiască, întâmplarea aceasta îmi dă de gândit. Apoi, mai este textul de la I Cor. cap. 7 și cartea Păr. Paul Evdokimov, Taina iubirii. Poate că în taina iubirii sexualitatea joacă un rol pe care îl putem înțelege crezând în Dumnezeu și iubind pe aproapele și pe Dumnezeu – iubind pur și simplu. Dumnezeu fie cu noi!

  7. Andrei spune:

    …de fapt confuziile tin, zic eu, de receptarea nepotrivita a termenului de sexualitate care ar fi bine sa fie gandita in acest sens ca energie difuza.In privinta titlului, insa domnule Proxymagape, ai remarcat corect, dar credema ca nu e o problema daca nu te reduci doar la el.
    Multumesc pentru atitudine !

  8. proxymagape spune:

    Trebuie să recunosc că ai un scris bun şi precis. Nu sunt domn- avem cam aceeaşi vârstă. Energie difuză – materialitate pălind înaintea teandriei, a sinergiei omului îmbisericindu+se, înduhovnicindu-se cu harul divin? Şi nu m-am rezumat la titlu ci la tot articolul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: