G.V. FLOROVSKY DESPRE „POSIBILITATEA NECESITĂȚII” ÎN PREMIZELE METAFIZICE ALE UTOPISMULUI[1]

semnat  de Istratuk Veaceslav, student in anul II, Facultatea de Teologie „Andrei Saguna” din Sibiu.

Atitudinea lui Pr. G. Florovski (1893–1979) faţă de istorie este abiguă, şi este imposibil să-şi ascundă această dualitate. În ceea ce priveşte istoria, evident, adoptă pozitia conservatorismului religios. Dar conservatorismul religios face o greşeală în ceea ce priveşte timpul, se opune  curentelor de prezent şi viitor –  nu veşniciei, ci mai degrabă  trecutului, adică unui flux similar de timp. Este de neconceput, de ce trecutul – numai pentru că ține de o anterioritate – ar trebui să fie mai  bun decât  prezentul sau viitorul. Acest lucru poate fi la fel de greșit, ca o afirmaţie făcută în sens invers. Intruziunile pot avea loc în prezent şi viitor, aşa cum s-au succedat  în trecut.  Păcatul comis de către omenire  în trecut, marchează prezentul şi va facilita condiția lui  în viitor. În tradiţie există un element  etern, dar există de asemenea, foarte multe din timp, tranzitorii, omeneşti relative. Bizantinismul, ca un tip spiritual a fost consumat  în timp, și nu este înţelept să-l considerăm  mai bun decât multe alte tipuri de spiritualitate,  de multe ori chiar mai rău, pentru ca prea aparţine timpului istoric. El nu are nici simţul nici  înţelegerea realizărilor istorice, ca unul care vede mai ales în istorie numai ispite, şi nu sensul religios al necazurilor istorice umane, toată dialectica dezvoltării filosofice, umanismul, eliberarea omului de  sclavie, socialism, de creştere a tehnologiei şi aşa mai departe, – toate ispitele iau forma – ereziei. Fr. G. Florovski devine reticent când se admite că chiar şi procesul de secularizarea are o semnificaţie  religioasă pozitivă, că umanismul chiar şi european este o manifestare creştină, de asemenea  nu înţelege tema de bază a crezului rus religios din secolul XIX – ce comportă semnificaţia creştină a unei lumi  vaste, umaniste, o experienta de libertate, complexă în desfăşurarea umanităţii.

Demersul artificial al construcţiilor lui Fr. G. Florovski este racordat în special la evaluarea filosofiei ruse religioase. El vede în ea influenţa sufocantă a filozofiei germane şi romantismului  Vestic, dar ia în considerare faptul că filosofia germană a secolului al XIX-lea a fost pur şi simplu filosofia lumii, gândirea  filozofică supremă a timpului său,  similară  filosofiei grecești din epoca patristica cea a lui Platon , Aristotel,  chiar și neo-platonismului. Există o analogie între influenţa lui Platon, Aristotel şi neo-platonism cu patristica pe de o parte  și  gândirii  scolastică, şi influenţa lui Kant, Hegel, Schelling asupra gândirii religioase Ruse. Teologia nu este revelaţie religioasă, teologia este reacţia gândirii umane asupra revelaţiei, iar această revelaţie depinde de categoriile de gândire filozofică.

G. Florovski vrea, evident, pentru a face absolute categoriile de gândire greacă, de a le raporta la cele veşnice. În aceast punct se întrevede o asemănare cu Tomismul, care recunoaşte universalitatea intelectualismului grecesc. Evident, în secolul XIX, în Rusia,  Hegel, a avut o influenţă imensă. Florensky a avut două crize de hegelianism în diverse forme, cu Khomyakov şi cu Belinski. Precedente de acest gen au mai fost înregistrate și în Vest, cu revenirea la Sf. Toma de Aquino, precum şi cu refuzul de a accepta importanţa lui Descartes, Kant, Hegel şi toată desfășurarea dialectică  a filosofiei, a tuturor proceselor de durată a cunoştinţelor în lume. Fr. G. Florovski, demască influenţa  Vestică asupra  teologiei ruse. Cu toate acestea, el este foarte incorect în aprecierea lui  Bukharev, Nesmelov, Tareev, – singurii  gânditori de factură spirituală  proprie, chiar dacă nu vom afla despre antropologia original religioasă a  lui Nesmelov, despre unicitatea antropologică a fiinţei lui Dumnezeu, şi nici nu vom învăţa despre problema fundamentală a lui Tareev privind incompatibilitatea și absolutizarea Evangheliei în relativitatea istoriei. Fr. G. Florovski devansează în întregime ideea fundamentală a umanității  lui Dumnezeu, el vede în ea doar un pilon al umanismului occidental. Întrucât idealismul german, în special Fichte, Hegel şi la un grad notabil chiar Schelling, – au fost anti-personaliști în tendinţele lor. Aceasta este o filosofie monistă. George Florovski[2] a  susţinut că, printre toatele  aşa –zise  „conștiințele religioase”,  există o înclinație spre „ispita mistică”, adică, o confuzie a resurselor umane şi a esenței Divine. Dar acestă închidere nu invalidează  valoarea  culturală şi spirituală a filosofiei religioase ruse – în îndrăzneala şi profunzimea  întrebărilor  sale, în dimensiunile ei universale, în sinceritatea  auto-expresiei   personalităţii este de neegalat în istoria gîndirii europene. Începutul secolului XX a reînviat, la un nivel mai profund fermentul spiritual şi starea de spirit apocaliptică specifică epocii lui  Alexandru I (Nicolae II însuşi împofida dubiilor sale religioase a murit ca un martir)[3]. Tensiunea mistică a acestei vârste, și-a găsit  exprimarea  într-o renaştere a sectarismul popular, într-o „nouă conştiinţa religioasă”, a intelectualităţii proaspăt convertite, în presentimentul iminentului cataclism politic și a  impetuoaselor  proiecte ale  reorganizarii sociale în afluxul larg de spiritism şi teozofie,  în misticismul oriental al lui Badmayev  și Rasputin etc.

Numai într-o atmosferă de „stagnare teologică” a putut Serghie Stragorodsky[4] să dobândească statutul de  teolog eminent şi autoritate. Opera sa principală, „Doctrina ortodoxa a mântuirii”, în opinia lui G. Florovski este o lucrare mediocră, profund ne-ortodoxă în spirit. S-a creat în cele din urmă o păgubitoare diviziune între monahism şi societate. În loc să se întrepătrundă reciproc, acestea s-au dezvoltat izolat şi paralel cu consecinţe nefaste în viaţa societăţilor medievale răsăritene, al căror corp social şi eclezial va fi slăbit considerabil de această schismă nedeclarată între imperiu şi „deşert” (G. Florovsky), între cultură şi spiritualitate[5].


[1] Флоровский Г.В. Метафизические предпосылки утопизма. – Вопросы философии, 1990, № 10

[2] A se vedea :„Путь русского Богословья” Paris. IMCA, 1937

[3] Bine-cunoscuta legendă despre „ Bătrânul Fiodor Kuzmici” , care susţine că împăratul Alexandru I a preferat   să moară în Taganrog mi se pare a fi  ilustrativă în acestă ordine de idei.

[4] Primului patriarh sovietic, Serghie Stragorodski (1867-1944; mitropolit şi locum tenens între 1926-1943 şi patriarh între 1943-1944). În declaraţia sa din 1927, Mitropolitul Serghie Stragorodski, în acea perioadă patriarh vicar al Bisericii Ruse, îşi anunţa loalitatea faţă de puterea sovietică şi faţă de instituţiile de stat din Rusia comunistă.

[5] diac. Ioan I. Ică jr „Studii de spiritualitate ortodoxă” ed.:Deisis 2002  p. 37

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: