Libertate şi responsabilitatea morală (de rusnac mircea)

Libertatea reprezintă mărul discordiei asupra căruia niciodată nu s-a găsit o definiţie largă, unanim acceptată de teologi, sociologi, jurişti şi politicieni. Aceasta datorându-se tendinţelor de a construi o libertate după măsura proiecţiei noastre, care diferă de la un individ la altul. Conform Dex-ului, libertatea reprezintă „posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii și a societății”[1]. Această definiţie pune un şir de întrebări asupra cărora se nasc dispute majore şi anume: în ce măsură acţionează fiinţa umană după propria voinţă; unde intervine limisul între libertate şi detenţiune, care e punctul forte pe care îl poate atinge fiinţa umană în libertate?

Dacă analizăm lucrurile prin prisma creştinismului ajungem la concluzia că umanitatea nu este în stare să atingă libertatea în mod deplin (principiu pe care îl posedă doar Dumnezeu ca fiinţă atotputernică), însă omul fiind după chipul şi asemănarea Lui tinde, ca o proprietate ontologică, spre obţinerea aceastei asemănări prin dobândirea libertăţii, a dragostei etc. Totuşi, atât timp cât omenirea e incapabilă de a deţine deplin libertatea, mai este ea liberă ? Trebuie să ai suficient curaj pentru a da un răspuns categoric în acest sens. Problema intervine în fixarea cu exactitate a graniţelor libertăţii. Din moment ce avem puterea de a acţiona deja avem puterea libertăţii, dar prin faptul că nu putem acţiona deplin după măsura dorinţelor noastre, această libertate menţionată mai sus poartă un caracter rudimentar. E o problemă tulburătoare cea a sensului religios al aptitudinilor, al darurilor omeneşti[2]. Dar chiar şi în acţiunile noastre, libertatea poartă un caracter deficitar din moment ce depindem de atâţea factori de ordin social, psihologic, etc. Dumnezeu este cel care se autodetermină, nedepinzând de nici o cauză, în timp ce noi depindem direct sau indirect de o mulțime de factori. Pentru a prezenta un exemplu concret voi înfăţişa doar câteva exemple ale cauzelor care determină persoanele spre sinucidere (ce prezintă un act liber al voinţei, în aparenţă):

–          influenţele din mediul social al unui copil pot crea „vulnerabilitate la comportament sinucigaş”. În 91% din cazurile tipice de sinucidere şi tentativă de sinucidere, mediile familiale examinate erau clasificate ori instabile, ori haotice[3].

–          întâlnim sinuciderea îndeosebi pe linie familială. În timp ce factorii psihologici sunt semnificativi, studiile recente au confirmat „dincolo de orice îndoială, că există factori genetici în sinucidere” care pot sta în spatele istorie familiei despre comportamentul autodistrugător[4].

–          între sinucidere şi slăbirea neurotransmiţătorilor şi este un fapt bine cunoscut că bolile precum cea a lui Parkinson şi tulburările neurologice similare, care afectează ganglionii de bază, sunt urmarea scăderii cantităţii de dopamină şi depresia rezultantă este adesea marcată de starea de spirit atât de oscilantă încât pacientul cedează în faţa a ceea ce înseamnă „stimulent” sau „impuls” sinucigaş.[5]

O mulţime de exemple de acest gen pot fi prezentate, când omul depinde în acţiunile sale direct de factori de ordin genetic, social sau politic. Astfel, puterea libertăţii devine una dependentă de factorii menţionaţi mai sus. Prin urmare, umanitatea posedă o liberate primitivă, neevoluată. Apostolul Pavel încearcă de a explica cauza posedării unei asemenea libertăţi: „Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi.”[6] Posedarea în totalitate a puterii de libertate s-ar solda cu transformarea noastră în neant, a dispariţiei. Libertatea e un dar divin, dar şi o taină ce induce mintea umană în incapacitatea de a percepe deplin cauza dozării neuniforme a acestui dar, folosit adesea în scopuri malefice. Aici apare și chinuitoarea întrebare cum poate fi împăcată ideea de dragoste a lui Dumnezeu cu cea a conferirii libertății ființei umane pe care ea o folosește în declanșarea conflictelor militare, a epurărilor etnice etc.? Dragostea dumnezeiască dă naștere libertății umane, care la rândul său, în unele cazuri, provocă robia celorlalți. Existențialismul lui J.P. Sartre afirmă că individul are capacitatea de a fi liber și chiar în situațiile în care e presat să facă anumite acte involuntare, el rămâne în contiunare liber prin faptul că e capabil să găsească soluții alternative.[7] Dacă plasăm libertatea ca un act al spiritului, al conștiinței, și nu voinței, atunci putem înțelege problema teodiceii, a faptului că aceasta din urmă, fără libertate este imposibilă.

Omul, indiferent de religie, tinde spre a poseda în deplină forţă libertatea. „Dumnezeu aşteaptă de la mine un act de libertate, o creaţie liberă.”[8] Adesea, părinţii şi scriitorii bisericeşti percep libertatea nu atât ca un act de liberă voinţă, ci mai curând ca o metodă de protecţie în faţa patimilor şi a ispitelor. Prin angajarea jurământului ascultării monahul tinde spre dobândirea acestei forme de libertate. Aceasta afirmă Ava Moise în Patericul Egiptean: „Prin nici o alta greşeala nu duce diavolul mai uşor în prăpastie, ca prin aceea că îl înduplecă să lase sfaturile Părinţilor şi să urmeze judecăţii şi voii sale”[9]. Cei nefamiliarizaţi cu acest mod de viaţa le este dificil de a percepe ascultarea ca un mijloc de obţinere a libertăţii, de a percepe libertatea ca o conservare a proprie identităţi prin modelarea ei în baza conformării sfaturilor părintelui duhovnic. Dacă unii percep libertatea ca un act de exercitare a propriei voințe, alții o însușesc ca un act de modelare și prin urmare de identificare a voinței tale cu cea a aproapelui tău (din dragoste pentru el) sau a duhovnicului (prin încrederea acordată). Creștinismul nu luptă în esență pentru o libertate naturală, nu în sensul că ar negao pe aceasta din urmă. Obiectivul spre care își ațintește privirea creștinătatea e libertatea spirituală:”libertatea este libertatea spiritului și e iluzoriu și himeric de a o căuta exclusiv în lumea naturală”.[10]

Filozoful rus Nicolai Berdiaev ne prezintă libertatea ca o acţiune independentă, dar în comuniune cu voinţa divină: „Libertatea şi creaţia mea sunt ascultarea de voinţa secretă a lui Dumnezeu, care aşteaptă de la om altceva şi mult mai mult decât se înţelege în mod obişnuit vorbind despre voinţa Sa.”[11] Libertatea e un dar ce trebuie dezvoltat în concordanţă cu voia lui Dumnezeu. Din moment ce aceasta din urmă rămâne o taină e dificil de a dezvolta acest talant în comuniune deplină cu Dumnezeu. Ascultarea, conştiinţa sau intuiţia nu reprezintă neapărat urmarea deplină a voii lui Dumnezeu, deşi aceste principii rămân în continuare ca etalon în viaţa cotidiană a unui creştin. Libertatea gândirii ne este garantată ca un dar ontologic, nimeni, însă, nu are pretenția ca și acțiunile acestor gânduri să fie aplicate cu strictețe în practică. Libertatea opiniei, în condițiile actuale ne este asigurată, însă și ea își pierde imunitatea atunci când împrejurările în care sunt exprimate sunt de așa natură încât fac din exprimarea lor  comiterea unor fapte reprobabile. Legea, ca organism indispensabil în orice sistem, poartă caracterul de drept și obligație, ori cea din urmă privează anumite activități.Orice sistem politic nu ar fi la guvernare, rămâne incapabil de a-ți dărui libertatea deplină în acțiune, echivalent cu haos, deci cu privarea de facto a libertății.

Evanghelistul Ioan afirmă: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”[12] Însă posedarea libertății nu se identifică neapărat cu cunoașterea adevărului. Dovadă servind concluziile la care au ajuns mulți savanți din generațiile trecute a căror teorii sunt acceptate parțial, din cauza greșelilor comise. Să ne imaginăm situația în care „întreaga omenire, cu o singura exceptie, ar fi de aceeași părere, și doar o singura persoana ar fi de părere contrară, omenirea n-ar fi mai îndreptațită să reducă la tăcere acea unica persoană decât ar fi îndreptațită aceasta din urmă să reducă la tăcere întreaga omenire”[13]. Libertatea unei persoane intră în contradicție cu libertatea celorlalți din moment ce nu există între ei o comuniune deplină și o singură voință.  Întrucât fiecare persoană e o individualitate ce nu poate fi multiplicată idetic ca mod de a gândi sau acționa, deci ca mod de a-și utiliza libertatea, e evident că aceasta din urmă e una primitivă. Dar în același timp evoluția libertății nu înseamnă neapărat involuția acestui dar divin pe care o posedă apropiații noștri. Apostolul Pavel, însă ne atenționează: Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi.[14] Filozoful J.S. Mill analizează aceeași problemă sub prisma problemelor social-politice: orice imixtiune a societăţii în sfera libertăţii individuale are drept efect oprirea dezvoltării individului[15].

O altă problemă delicată este obținerea prețului libertății. Dacă tragem o privire în istorie observăm că toate revoluțiile ce au adus drep rezultat libertatea s-au soldat cu prețul morții: Revoluția din 1989 din Romania sau cel mai recent caz ar fi manifestările anticomuniste de la 7 aprilie 2009 din Chișinău, soldate cu moarte a 4 tineri[16]. Prețul libertății este moartea. Pare absurd să plătești cu moartea pentru o libertate din care nici măcar nu guști, întrucât treci în lumea cea eternă. Adepții teismului cred însă în dobândirea libertății după cortinele morții: „libertatea merge până la a-și determina omul locul în veșnicie.”[17] Sub prisma creștinismului lucrurile sunt privite astfel: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi[18].  Doar prin depășirea egoismului se poate ajunge la dobândirea unei libertății politice prin sacrificarea propriei vieți. Egoismul poate fi învins doar prin dragoste, în nici un caz prin interes. E adevărat că „victime” ale martirului sau libertății pot fi persoane lipsite de scrupule, dar ele constituie în mare parte excepții.

Nicolae Berdiaev afirmă că libertatea nu-și are originea în voință, ci în spirit, eliberarea obținându-se nu prin efortul voinței abstracte, ci a conștiinței întregi[19]. Cărțile Noului Testament inundă în citate ce plasează libertatea ca etalon al conștiinței creștinului: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In. 8, 32); „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. „(Gal. 5,1); „ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat.” (I Cor. 12,13), „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știu ce face stăpânul său” (In. 15,15) etc. Dobândirea libertății spiritului accentuiază unitatea creștinilor și formarea lor într-o comunitate.  Dobândirea acestei libertăți implică eliberarea de impedimenetele ce împiedică conștiința spre dobândirea acestei stări de spirit: ura, invidia, gelozia, etc. Această formă de libertate asigură comuniunea și interpătrunderea între macrocosmos și microcosmos, ca punct de întâlnire între uman și divin[20]. Dumnezeu asigură umanității sensul libertății, chiar dacă aceasta se manifestă adesea printr-o privare a actului de voință a omului. În Hristos devin toți liberi, aici: nemaifiind iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus[21].

Precum libertatea își are originea în spirit, la fel și sclavia își trage seva tot din spirit. Eliberarea de acestă robie poate fi realizată doar prin luptă[22]. De fapt, prețul libertății, fie vorbim de libertatea politică sau spirituală, poate fi înfăptuită doar prin luptă. Libertatea politică se obține prin violență (revoluției) sau presuni majore (din partea societății, a presei, a unor organisme internaționale etc.). Libertatea spirituală implică și ea o starea de „violență” prin efortul de asceză, autocunoaștere și cunoașterea realității zilnice. Însă această „violență” nu poate fi rezultatul unor constrângeri, ci doar a unor eforturi și căutări spirituale. Nicolae Berdiaev afirmă în cartea sa „Despre sclavia și libertatea omului” că: „Eliberarea omului nu este o exigenţă a naturii, a raţiunii sau a societăţii, ci a spiritului. Şi totuşi, omul nu este numai spirit, compoziţia lui e complexă”[23]. Sclavia este una ușoară, fiindcă îl plasează pe om într-o stare de pasivitate și atrofiere. Orice formă de libertate implică responsabilitate majoră. Nerespectarea sau neasumarea acestui angajament poate fi penalizat dur, cu riscul de a pierde tot efortul depus pentru obținerea libertății. Starea de sclavie, fie spirituală sau politică, în urma unei libertăți pierdute este mult mai dureroasă, decât a celor care nu au gustat niciodată libertatea.

Libertatea spirituală înseamnă eliberarea de spaimă, deși frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii[24]. E vorba de o altă formă de manifestare a fricii în atitudinea cu Dumnezeu, una definită prin iubire. Frica de transcendent devine total opusă în raport cu frica  față de viață și spaima morții. Cea de-a doua formă a fricii persistă în fiecare individ, însă pe măsura dobândirii fricii de Dumnezeu prin libertatea spiritului se diminuează semnificativ spaima animalică. Lumea terestră e una condiționată de determinism și ostelitate, de aceea și formele de libertate sau sclavie sunt obținute într-o formă rudimentară, pe când în „cealaltă” lume este o lume a spiritualităţii, a iubirii, a libertăţii, a fraternităţii[25].

Libertatea fiind o stare de spirit nu poartă un caracter static, ci unul dinamic prin evoluția sau involuția sa. „Nu este perceptibilă decât în mișcarea interioară și este inaccesibilă într-o stare pietrificată”[26]. O libertate mobilă, dinamică demonstrează spectrul divers ce îl posedă libertatea prin diferitele ei stadii, dar și forme sub care ni se prezintă. Libertatea devine atât un punct de inițiere (libertas minor), cât și un obiectiv (libertas major). Prin atingerea acestui obiectiv are loc eliberarea de elementele inferioare, parazitare prin impedimentele ce le fixează în conștiința umană. Libertatea nici nu poate fi identificată cu binele sau perfecțiunea vieții, care sunt atinse în mod liber[27].

Problema libertății a frământat milenii societatea umană. Ea continuie să fie un subiect deschis și probabil niciodată descifrat în totalitate atât timp cât nu poate fi înțeleasă printr-o filozofie rațională.


[1] http://dex-online.ro/libertate/cauta/

[2] Nicolai Berdiaev, Spirit şi libertate, Ed. Paideea, 2009, pag. 17

[3] https://orthopraxia.wordpress.com/2009/09/22/reflectii-asupra-problemei-sinuciderii-john-breck/#more-214

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] I Cor.  3, 2.

[7] http://ro.wikipedia.org/wiki/Libertate_%28filozofie%29

[8] Nicolai Berdiaev, op. cit, pag. 21.

[9] http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/invatatura-despre-si-libertate-pateric-68472.html

[10] Nicolai Berdiaev, op. cit, pag. 137.

[11] ibidem, pag. 21.

[12] In. 8, 32.

[13] John Stuart Mill, Despre Libertate, Ed. Humanitas, 1994, pag. 25.

[14] I Cor. 8, 9.

[15] http://ro.wikipedia.org/wiki/Libertate_%28filozofie%29

[16] Manifestările anticomuniste din ziua de 7 aprilie 2009, cunoscută sub denumirea de «revoluţia Twitter», s-au soldat cu moartea a 4 tineri basarabeni: Valeriu Boboc, Eugen Ţapu, Ion Ţibuleac şi Maxim Canişev.

[17] Descoperirea adevăratei libertați, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008.

[18] In. 15, 13.

[19] Nicolae Berdiaev, op. cit., pag. 138.

[20] Nicolae Berdiaev, Sensul Creației, Ed. Humanitas, București, 1992, pag. 69

[21] I Gal. 2, 28.

[22] http://irinamonica.wordpress.com/2009/06/02/123/

[23] Ibidem

[24] Pilde 1,7.

[25] http://irinamonica.wordpress.com/2009/06/02/123/

[26] Nicolai Berdiaev, Spirit şi libertate, Ed. Paideea, 2009, pag. 145.

[27] Ibidem. pag. 147.

3 răspunsuri la Libertate şi responsabilitatea morală (de rusnac mircea)

  1. Tatiana spune:

    Bravo, frumos articol! Foarte accesibil, destul de clar abordata problema libertatii. Multumim!

  2. Nicanor spune:

    Foarte bun articol !!! Bravooo!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: