Radiografia psihologică a ființei religioase


Cercetarea fenomenelor religioase ocupă un loc cu totul aparte în multe domenii ale ştiinţelor sociale: filozofia, antropologia culturală, sociologia, psihologia socială, politologia ş.a. îşi propun să studieze fiecare, cu mijloace care le sunt specifice, multiplele aspecte legate de credinţă, de locul sacrului în conşiinţa individuală şi socială, precum şi impactul pe care fenomenul religios îl are asupra diferitelor laturi ale vieţii sociale. Perspectiva psihologiei sociale asupra acestei problematici este deosebit de semnificativă deoarece evidenţiază o serie de aspecte fundamentale ale fenomenologiei religioase, şi anume:

a) condiţionările socioculturale şi psihosociale care generează trăirile religioase ca una dintre dimensiunile esenţiale ale vieţii sociale;

b) locul credinţei şi reprezentărilor religioase în cadrul conştiinţei sociale;

c) sistemul specific relaţiilor psihosociale dintre persoane, grupuri şi instituţii care se formează în spaţiul de manifestare a religiozităţii;

d) caracteristicile specifile comportamentului religios şi raporturile acestuia cu alte tipuri de comportamente psihosociale; trăsăturile psihoindividuale şi psihosociale specifice credincioşilor[1]

Fundamentele psihosociale ale fenomenelor religioase.

 

Abordarea teoretică a problematicii legate de religiozitate presupune o serie de precizări şi delimitări legate de conceptele de „Dumnezeu”, „Credinţă” , „Religie”, „Biserică” şi „Cler”, pe de o parte, precum şi referitoare la noţiunile de „Credinţă religioasă”, „trăire”, „sentimente” şi „comportament religios” pe de altă parte. Demers care are un profund caracter interdisciplinar şi căruia i-a fost acordate numeroase lucrări de specialitate.

Problema religiozităţii omului ca fiinţă raţională este unul care  ţine şi de  filozofie şi de ontologie socială. După cum rezultă din numeroasele studii de filozofie şi de antropologie culturală dedicate acestei probleme, omul se poate defini cel mai revelator ca singura fiinţă care îşi construieşte şi interpretează propria existenţii printr-o raportare conştientă la o transcendentă, întradevăr până acum nu a fost identificată nici o formă (de comunitate umaniă oricât de primitivă ar fi fost pe scara evoluţiei sociale, care să nu posede forme mai mult sau mai puţin evoluate de credinţă religioasă, deci care să nuşi raportez propria lor existenţă la o transcendentă, indiferent de numele care i se dă cesteia: Zei, Spirit Absolut, Dumnezeu, Alah etc.

Pe acest fundament ontologic, culturile înţelese ca modalităţi particulare de structurare a existenţei spirituale a unei comunităţi construiesc sau adoptă una dintre paradigmele lor fundamentale: dedublarea lumii în sacru şi profan. După cum sublinia M. Eliade, „sacrul şi profanul sunt două modalităţi de a fi în lume, două situaţii existenţiale asumate de către om dea lungul istoriei”. Sacrul are caracter imanent, transcendent şi supranatural, care dă obiect şi conţinut conştiinţei religioase; profanul aparţine unei realităţi nude şi obiectuale, dominată de principii pozitiviste şi pragmatice, căreia îi lipseşte dimensiunea spirituală a transcendenţei. Lumea credinţelor şi a trăirilor religioase este una a sacrului; lumea omului de ştiinţă, a practicianului eficient şi a omului guvernat de trebuinţele zilnice este una a profanului, adică a unei lumi desacralizate.[2]

Credinţa apare ca un sistem de idei, reprezentări şi sentimente care la un anumit individ sau grup social, exprimă raporturile lumii reale cu transcendenţa şi cu sacrul. Fiind disjunctă şi complementară faţă de raţiune, credinţa nu are nevoie dc argumente: ea exprimă o adeziune afectivă ireductibilă la un adevăr revelat. Deşi din punct de vedere psihologic credinţa presupune o structură complexă, incluzând idei, reprezentări, forme argumentative specifice, sentimente stratificate pe mai multe niveluri şi motivaţii adiacente acestora, în esenţa sa rămâne un fapt cultural şi psihosocial, care exprimă sui generis apartenenţa unui individ la o anumită comunitate umană. Abia la nivelul comportamentului religios caracteristicile psihoindividuale ale persoanei şi cele psihosociale ale grupului vor interveni pentru a particulariza faptul de credinţă în act social, cu relevanţă pentru sistemul de relaţii în care sunt implicate persoanele, grupurile şi instituţiile[3].

Religia constituie un fenomen social şi cultural, o formă a conştiinţei sociale, formată dintrun ansamblu organizat de teze, idei, reprezentări, dogme şi practici prin care se statuează raporturile individului şi comunităţii cu transcendenţa. Sau, după cum definea E. Durkheim acest concept, religia este un sistem unitar de credinţe şi practici relative la lucruri sacre, care reunesc indivizii întro aceeaşi comunitate morală, numită Biserică .

Biserica instituţionalizează faptul de credinţă, oferind un cadru formal pentru manifestarea comportamentelor religioase ale persoanelor şi grupurilor sociale. Fiecare formă de religie (creştin-ortodoxă, creştin-catolică, mozaică, budistă ctc.) presupune instituţii bisericeşti specifice, diferenţiate prin ritualurile practicate, structura organizatorică internă, normele dc funcţionare, raporturile legiferate cu societatea laică, normele dc recrutare şi formare a clericilor ctc.

Clerul reprezintă un corp profesional care, în cadrul instituţiei numită Biserică, asigură desfăşurarea activităţii acesteia, pe baza unor norme organizatorice şi de conduită specifice. Acest fapt presupune existenţa unor ierarhii, forme speciale de instrucţie şi formare a diferitelor categorii de personal precum şi reglementări riguroase ale raporturilor cu mediul social, exterior instituţiei cărora le aparţin.

Trăirile religioase sunt circumscrise ca stări psihice individuale şi de grup care sunt generate ca urmare a raportării conştiente la sacralitate, manifestate spontan sau în cadrul riturilor, ceremoniilor sau activităţilor organizate, de către Biserică cel mai adesea. Trăirile religioase sunt structurate în jurul unei reprezentări difuze ale sacrului, fiind însoţite de emoţii polimorfe puternice (veneraţie, extaz, teamă, recunoştinţă, speranţă ctc.) şi motivaţii specifice, legate cel mai adesea de situaţia particulară a fiecărui credincios. Trăirile religioase sunt manifestate în plenitudinea lor numai în cadrul ceremoniilor, ritualurile pelerinajelor, în restul timpului existând sub forma unor simple potenţialităţi fără o influenţă nemijlocită asupra comportamentului laic al credincioşilor. Însă în cadrele amintite se pot produce fenomene psihosociale deosebit de virulente, forme de extaz mistic, uneori adevărate psihoze colective, mergând după cum sa întâmplat de atâtea ori până la sinuciderea în masă a credincioşiilor aparţinând anumitor secte apocaliptice. În acest caz, fenomenele specifice mulţimilor psihologice interferează puternic cu trăirile emoţionale foarte puternice deci disfuncţionale, ceea ce conduce la pierderea semnificativă a controlului individual asupra a ceea ce se întâmplă, pe fondul obnubilării totale sau parţiale a conştiinţei.

Sentimentele religioase sunt elemente de fond ale vieţii individuale şi de grup, cu manifestări relativ discrete, dar care afectează în mod difuz o mare parte din sfera comportamentală a persoanelor sau grupurilor sociale spre deosebire de trăirile religioase care au un pronunţat caracter conjunctural. Compasiunea, sprijinul acordat celor în suferinţă, respectarea strictă a unor principii morale etc., sunt de cele mai multe ori rezultatul existenţei unor sentimente  religioase,  induse în  ontogeneză  prin  socializare, şi  care sau convertit în stil de viaţă. Aceste sentimente pot exista şi se pot manifesta chiar dacă respectivele persoanele nu sunt credincioşi practicanţi, fiind mai degrabă expresia sublimată a unor intuiţii religioase primordiale, specifice omului ca fiinţă generică[4].

Practica religioasă constă dintr-o serie de acte individuale sau colective, sporadice sau sistematice, prin care subiectul, religios îşi exprimă trăirile, sentimentele sale, căutând să intre într-o anumită relaţie cu Sacrul pentru aşi arăta recunoştinţa,  pentru a i  se deschide, sau pentru a solicita ajutorul.

Cercetările de antropologie culturală, coroborate cu cele de sociologie şi  psihologie socială, evidenţiază factorii determinanţi şi condiţiile în care apar şi se manifestă fenomenele şi practicile religioase. În primul rând se invocă existenţa unor factori de fond, care ţin fie de existenţa unui „sentiment metafizic” difuz însă insidios, fie de trebuinţele specific umane de a da coerenţă unui univers pe care nul pot înţelege în totalitate[5]. O a doua categorie de factori este de natură psihosocială, prin intermediul interacţiunilor interpersonale şi de grup căpătând consistenţa şi forma sentimentelor  religioase  difuze. Aici, în funcţie de trăsăturile psihoindividuale ale subiecţilormembri ai grupurilor umane, se configurează forme relativ generalizate de trăiri şi manifestări religioase, fond pe care pot apărea direcţii noi de structurarea a sentimentelor, ideilor şi practicilor religioase. Acestea sunt sisteme religioase mai mult sau mai puţin coerente, cu o mai mare sau mică răspândire şi putere de manifestare în plan social şi cultural, împărtăşite de un grup mare de oameni, pe fondul interacţiunilor specifice dintre iniţiatori, gestionari şi adepţi (consumatori), iau naştere credinţele religioase, care se vor manifesta în continuare prin anumite activităţi religioase.

Conduita religioasă, individuală sau de grup, constituie expresia interacţiunii dintre cel puţin şase factori:

§      Cultural – care sintetizează achiziţiile spirituale ale comunităţii (sunt aspecte

de fond, care dau o anumită direcţie şi formă generală oricărei manifestări umane, inclusiv celei religioase);

§      Instituţional  – care reflectă influenţa specifică a Bisericii şi Clerului, dar şi

a unor instituţii conexe: educaţionale, politice sau statale;

§      Macrosocial – care exprimă trăsăturile generale ale unei societăţi, pe o anumită treaptă   a   dezvoltării   sale   (dezvoltare  economică,   ştiinţifică,   tehnologică, educaţională etc.; natura sistemului politic, structura demografică şi comunitară)

§      Psihosocial – de grup, prin care acţionează fenomenele specifice acestei zone

a realităţii   sociale  (modelare  comportamentală,  presiune  normativă, imitaţie, contagiune, potenţare reciprocă, comparaţie cu grupurile de prestigiu sau cu cele de presiune etc);

§      Psihoindividual – care reflectă configuraţia unor trăsături de personalitate cu

incidenţă asupra trăirilor şi manifestărilor religioase (existenţa    unor    complexe,    trăsături    caracteriale,    emoţionale,    afective, motivaţional-atitudinale etc);

§      contextual – care referă asupra unor împrejurări socialistorice sau care ţin de

existenţa individuală, cu valenţe de a declanşa şi menţine anumite emoţii şi manifestări religioase (războaie, molime, drame personale, evenimente naturale catastrofale sau necunoscute ş.a.).[6]

Formele particulare de manifestare a religiosului în diferite etape istorice şi spaţii culturale ţin de ponderea şi modul de configurare a acestei multitudini de factori, care pot fi simultan sau succesiv cauzali şi condiţionali.

Însă, indiferent de forma de manifestare, religiosul îndeplineşte o serie de funcţii principale în cadrul societăţii. Dintre acestea, cele mai importante sunt următoarele:

1.  Funcţia morală de stabilire a unor criterii şi norme ale comportamentului
interpersonal şi social în concordanţă cu valorile de bine, adevăr şi dreptate.

2.Funcţia identară – prin care comunităţile umane capătă o nouă dimensiune
a identităţii lor culturale şi istorice, dar şi un liant spiritual foarte puternic.

3.     Funcţia motivaţonială – de satisfacere a unor trebuinţe specific umane:
nevoia de securitate, de comuniune spirituală, de trăire emoţională sau de
înţelegere a universului în care se trăieşte,

4.  Funcţia culturală – în spaţiul manifestărilor religiozităţii găsinduşi forma
de exprimare numeroase creaţii artistice şi spirituale.

Determinaţii psihoindividuale ale conduitelor religioase.

În producerea fenomenelor religioase şi cu atât mai mult în cazul exacerbării acestora între condiţiile generale (socialistorice, economicopolitice, sau culturale) şi efectele în plan comportamental se interpun cel puţin două categorii de variabile intermediare:

1) personalitatea credincioşilor – Structurile sale cristalizate, uneori sub forma unor „complexe” sau „sindroame”

2) grupul social de apartenenţă cu întreaga sa fenomenologie psihosocială prin care influenţează conduita membrilor săi [7].

Factorii psihoindividuali şi de personalitate care determina o exacerbare a trăirilor religioase pot fi împărţiţi în patru categorii principale:

a) factori psihici de   fond   (dintre   care:  nivelul   de   inteligenţă   generală,   emotivitatea şi sugestibilitatea au cea mai semnificativă pondere);

b) trăsături de personalitate configurate în structuri tipice, care au valoarea unor „sindroame”;

c) componente emoţionale generate accidental în ontogeneză, ca urmare a unor experimente traumatizante sau a unor eşecuri existenţiale repetate (complexul insignifianţei,  al înfrângerii sau inutilităţii în lume de exemplu);

d) factori de natură psihotică, care îşi găsesc forma de manifestare întrun comportament specific (avem în vedere anumite forme de paranoia, delir, manie, schizofrenie ş.a.).[8]

Structurile de personalitate au o importanţă aparte în determinarea conduitelor religioase, cu semnificaţie şi în manifestările curente, „socializate” ale acestora, atunci când îmbracă forma unor preocupări umaniste, filantropice, sau de asistenţă a celor aflaţi în dificultate.

Cercetările au evidenţiat existenta a cinci categorii principale de structuri ale personalităţii cu influenţă majoră în adoptarea şi manifestarea conduitelor religioase. Pentru evidenţierea acestora a fost folosiţă o metodologie complexă care a presupus aplicarea unei baterii de teste de personalitate (Szondi, Liischcr ş.a.), discuţii dirijate şi chestionare de opinii. Prezentăm mai jos profilul psihologic tipic pentru fiecare structură identificată:

1. Structura „metafizică”: subiecţii din „această categoric au nivelul de inteligentă cel mai ridicat şi se caracterizează prin spirit civilizator şi dragoste de cultură; sunt puritani şi aspiră sever, uneori chiar agresiv la un scop sau un ideal înalt. De multe ori, pentru aceşti subiecţi religia este mai degrabă o morală, adică un instrument adecvat realizării aspiraţiilor lor înalte. De aceea, în această categorie n-am întâlnit niciodată manifestări de bigotism, misticism sau simplă contagiune afectivă. Raţionali, lucizi, înclinaţi spre speculaţie, din rândul acestor subiecţi apar „iniţiatorii”, conducătorii de secte, predicatorii şi propagatorii activi ai credinţei, având adesea o mare forţă de persuasiune[9].

2. Structura „tiranismului religios”. Se caracterizează printro sensibilitate afectivă ridicată, altruism şi dăruire de sine. Persoanele din această categorie proclamă adesea deşărtăciunea preocupărilor şi intereselor terestre, pledând pentru modestie si renunţare, chiar ascetism de multe ori dojenesc şi ameninţă cu blândeţe, oferinduşi ajutorul dezinteresat pentru învingerea răului din lume. Le este caracteristic spiritul cavaleresc faţă de societate, spiritul de sacrificiu şi umilinţa. Sunt buni propovăduitori ai credinţei, forţa lor de convingere rezultând din comportamentul şi atitudinea lor exemplară.

3.Structura „culpabilităţii”. Subiecţii din această categorie se caracterizează printrun pronunţat sentiment de culpabilitate şi teamă iraţională de pedeapsă toate aceste trăiri fiind de natură inconştientă. Adeziunea religioasă este o cale firească prin care caută se evite aceste sentimente confuze, însă uneori terifiante.

În relaţiile interpersonale se arată foarte umili şi supuşi; fiind foarte sugestibili
sunt cu uşurinţă atraşi în cadrul unor secte, devenind credincioşi fervenţi şi
activi. Credinţa lor se focalizează aproape exclusiv asupra mântuirii, manifestând
cel mai adesea teama că încă nau făcut destul pentru aceasta[10].

4. Structura „neliniştii”. Trăirile acestor subiecţi se centrează în jurul unor sentimente de nelinişte sau „angoasă existenţială”,  provocată de ruperea unor legături esenţiale cu lumea obiectuală, paralel cu incapacitatea de aşi crea noi idealuri şi de a capta noi „obiecte” în sfera lor de interes. Subiecţii din această categorie manifestă o puternică înstrăinare, adeziunea la o sectă religioasă constituind o formă de refugiu împotriva vidului sufletesc şi lipsei de idealuri. Ca o reacţie compensatorie deseori întâlnită, simpla adeziunea este dublată de un fanatism primitiv şi agresiv, acest comportament constituind o ultimă încercare de menţinere a unei minime consistenţe a eului, printro legătură cu un ideal circumstanţial construit[11].

6. Structura „nefericirii”. Persoanele din această clasă se caracterizează printrun intens şi uneori dramatic sentiment de solitudine şi abandon. Nereuşind saşi creeze o imagine a eului, subiecţii devin inhibaţi, dezvoltând un puternic sentiment de inferioritate împotriva căruia luptă pe diferite căi; una dintre acestea este cea a adeziunii la o sectă religioasă, context în care încearcă reconstruirea Imago-ului. În cadrul grupului de credincioşi caută un nou spaţiu de afirmare, prin care să atenueze sentimentul de inferioritate şi solitudine.

Profilul este deosebit de revelator, exprimând aproape totdeauna o exacerbare a trăirilor reli­gioase, mult peste media constatată la alte categorii de subiecţi[12].

Existenţa unor „sindromuri de personalitate” în rândul persoanelor care manifestă o exacerbare a trăirilor religioase prezintă o deosebită importanţă teorctică şi practică. Procesul socializării, precum şi structurarea relaţiilor interpersonale şi grupale sunt puternic influenţate de aceste trăsături exacerbate ale personalităţii, care pot avea rolul unor nuclee discfuncţionale în plan relaţional.

 

 

 

 

 

Bibliografie

Corbett, Lionel, Funcţia religioasă a psihicului, Ed. Iri, Bucureşti, 2001

Cristea, Dumitru, Tratat de psihologie socială, Ed. ProTransilvania, Bucureşti, 2003

David, Pr. I. P, Psihologia sectelor ţi grupărilor anarhice religioase. Psihoza şi patologia, Glasul Bisericii, an XLVI, Nr. 4, iulie-august, 1987

Neculau, Adrian, Psihologie socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2004

Weber, Max, Sociologia religiei, Ed. Teora, Bucureşti, 1998

 


[1] Dumitru Cristea, Tratat de psihologie socială, Ed. ProTransilvania, 2003,p 434

[2] ibidem, p 435

[3] Adrian Neculau, Psihologie socială, Ed Polirom, 2004, p 257

[4] Dumitru Cristea, idem, p 437

[5] ibidem, p 438

[6] Dumitru Cristea, idem, p 439

[7] Dumitru Cristea, idem, p 439

[8] ibidem, p 440

[9] Dumitru Cristea, idem, p 440

[10] ibidem, p 440

[11] ibidem, p 440

[12] ibidem, p 440

2 răspunsuri la Radiografia psihologică a ființei religioase

  1. vlad spune:

    Buna Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

    http://www.radiowhisper.com
    Multumesc,
    Cu stimă Vlad!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: