Eutanasia- examenul credinţei noastre (de Bogdan Daniel)

       ,, La unul dintre capetele drumului

         naşterea

         la celălalt moartea;

         dacă între sine şi sine

         parcurge drumul,

         atunci viaţa

         nu este decât călătoria fără sfârşit

         a morţii

         în propria sa naştere.”

Horia Bădescu [1]

Societatea este definită ca fiind formată din  grupări mai mari de oameni care convieţuiesc, trăiesc pe un anumit areal geografic împreună[2] sau totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi între ei prin anumite raporturi economice; ansamblu unitar, sistem organizat de relaţii între oameni istoriceşte determinate, bazate pe relaţii economice şi de schimb[3], în care fiecărui individ îi este respectat dreptul la viaţă, opinie şi libertate[4].

Termenul de eutanasie este de origine greacă de la cuvantul euthanasia ,  ευ- bine, θανάτος– moarte, ,,moarte frumoasa” sau uşoară[5] şi exprimă folosirea unor procedee care permit să se suprime viaţa, fără suferinţă, unei fiinţe umane care şi-o doreşte aflându-se într-o situţie limită de suferinţă[6]. El aparţine filosofului englez Francis Bacon (1561- 1626), iniţiatorul empirismului englez, şi a fost introdus în vocabularul modernităţii prin lucrarea sa Despre demnitatea şi despre progresul ştiinţelor[7] care înţelegea că acţiunea doctorului asupra pacientului nu este numai una curativă, ci constă şi în aceea de a îmblânzi durerile şi suferinţele cauzate de boală şi când, pierdută fiind orice speranţă de vindecare, face moartea uşoară şi senină[8].

Acest subiect nu a încetat niciodată de a ridica dezbateri pasionante, precum şi discuţii juridice încă nerezolvate: a se vedea cazul doctorului american de origine armeană Jack Kevorkian, transpus in pelicula You don’t know Jack, S.U.A, 2010[9], sau cazul lui Ramon Sampedro, un om devenit celebru în întreaga lume după ce a înfruntat statul într-unul dintre cele mai controversate cazuri judiciare, acesta cerându-şi dreptul de a se sinucide după 27 de ani petrecuţi în stare de imobilitate cauzată de un accident petrecut în tinereţe[10], caz de asemenea ecranizat, Mar adentro, Spania, 2004[11]. Are un om dreptul să se sinucidă? Implică dreptul la viaţă pe care îl primim cu toţii în momentul naşterii şi dreptul de a-ţi lua viaţa? Este statul îndreptăţit să ia decizii asupra vieţii tale?

         Mai întâi de toate trebuie precizat faptul că  raportarea la viaţă şi la moarte este condiţie sine qua non pentru cazul eutanasiei. Este vorba despre patru atitudini[12]: una comună a tradiţiilor budiste, suferinţa, boala, moartea sunt iluzorii, a doua în hinduism, care vede aceste episoade ca fiind o înlănţuire de cauze şi efecte, implicarea noastră putând să ne conducă la ieşirea din samsara, a treia atitudine fiind cea existenţială, omul fiind Sein zum Tode[13], a patra atitudine fiind cea de sorginte iudeo- creştină( a tradiţiilor monoteiste[14]) unde suferinţa, moartea sunt punţi către o altă lume, către alt statut fiinţial.

Sigur, punctul meu de vedere este unul care valorifică viaţa şi moartea, nu contrazic părerea Bisericii sau a ONG-urilor creştine[15], ideea este că mă confrunt cu o multitudine de viziuni datorită ciocnirii culturale în care ne regăsim. Iată ce subliniază hematologul francez Jean- Pierre Soulier: În 1975, trei laureaţi ai premiului Nobel: George Thomson (fizician britanic), Linus Pauling (chimist american), şi un biolog francez, Jaques Monod, semnează  un manifest ce trage un semnal de alarmă împotriva terapiilor abuzive. Ei cereau ca să se uşureze suferinţele incurabililor, chiar dacă aceasta ar scurta existenţa lor. Ei mai cereau ca să nu se menţină în viaţă un bolnav împotriva voinţei sale şi că, din contră, dacă el o cere, să fie ajutat să moară. Să dispensezi eutanasia, moartea blândă, devenea astfel un act caritabil, ba chiar o datorie morală.[16] Tot el completează: De atunci s-au creat în diverse ţări, asociaţii pentru „Moartea cu demnitate”. Asociaţia franceză pentru dreptul de a muri cu demnitate (AIMD) a fost creată în anul 1980 de către Michel Lauda, un universitar franco- american. El trebuia să moară în anul următor de un cancer pulmonar, la vârsta de 53 de ani. A murit aşa cum a dorit, în mijlocul alor săi, şi fără suferinţe[17].

Să afirmi că suferinţa apare ca o consecinţă directă a depărtării omului de Dumnezeu, binele absolut şi sfinţenia în dimensiune personală, singura dimensiune în care acestea pot să existe cu adevărat[18] şi că persoana umană se creează continuu şi nu avem capacitatea de a pătrunde taina profundă prin care suferinţele noastre au o finalitate mântuitoare[19], necesită o profundă înţelegere a mesajului creştin, dar şi un discurs ce trebuie să se ridice la nivelul comprehensiv al omului modern (cf. cuvântarea lui Pavel din areopag[20] ) care nu se mulţumeşte cu acceptarea simplă fără o analiză amănunţită a promisiunii eshatologice dat fiind faptul că îi este pusă fiinţa în joc.

Datoria noastră de creştini ne obligă astfel la un efort de transmitere a mesajului hristic, care este unul de bucurie si de responsabilizare a omului, de înţelegere că el nu este din lumea asta şi că tot acest travaliu (suferinţa, moartea), dacă este acceptat şi asumat, asigură o existenţă eternă nesupusă degradării………..ci fericirii[21].


[1] Horia Bădescu, Cântece de viaţă şi de moarte, în Moartea astăzi, editor Basarab Nicolescu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p. 9.

[7] Noţiunea de eutanasie, un sofism al postmodernităţii, Marian Florin Puşcaş, în  Ce este moartea?, editor Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj- Napoca , 2003,  p. 33.

[8] D. Neri, Eutanasia, Valori, scelte morali, dingita delle persone, Universale Laterza 762, Gus Laterza & Figli Bari, 1995; cf. F. Bacon, Della dignita e del progreso delle scienze in opere filosofiche, sub îngrijirea lui F. De Mas Laterza, Bari 1965, vol. II, p. 214. apud. Noţiunea de eutanasie, un sofism al postmodernităţii, Marian Florin Puşcaş, în  Ce este moartea?, editor Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj- Napoca , 2003,  p. 33.

[12] Jean- Yves Leloup, Arta de a trăi şi de a muri în pace, în în Moartea astăzi, editor Basarab Nicolescu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008, pp. 26- 29.

[13] Vezi  Martin Heidegger, Originea operei de artă, trad. şi note Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu, studiu introductiv, Constantin Noica, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996.

[14] Jean- Yves Leloup, op. cit., pp. 26- 29.

[16] Jean- Pierre Soulier, Enigma vieţii, Ed. Medicală, Bucureşti ,1991, p. 111.

[17] Ibidem, p. 112.

[18] Noţiunea de eutanasie, un sofism al postmodernităţii, Marian Florin Puşcaş, în  Ce este moartea?, editor Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj- Napoca , 2003, p. 44.

[19] Ibidem

[20] Faptele Apostolilor 17, 19 sq.

[21] Cf. Matei 5, 3 sq.

2 răspunsuri la Eutanasia- examenul credinţei noastre (de Bogdan Daniel)

  1. AL. spune:

    imi place.sa mai scrii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: