III. Arhiepiscopia Chişinăului în perioada interbelică (1918-1940)

fragment din teza de licenţă: “Biserica Ortodoxă din Basarabia în perioada interbelică ” (pag. 23-37)

Conducător ştiinţific: Conf. Dr. Paul Brusanowski

Absolvent: Rusnac Mircea

Un rol deosebit l-a atribuit Gurie Grosu activităţilor misionare. El a sprijinit în mod direct societăţi misionare precum „Frăţimea Naşterii lui Hristos”, al cărui preşedinte era din 1919. Societatea respectivă edita cărţi, reviste, organiza conferinţe, ţinea lecţii cu caracter catehetic-misionar. S-au remarcat în mod deosebit misionarii acestei societăţi: Pr. Serghie Bejan, Constantin Popovici, Ioan Andronic, Leon Trofimov etc.

Conform Legii de organizare a Bisericii Române din 1925, societăţile misionare erau coordonate de Societatea Culturală a Consiliului Eparhial. Astfel, pe lângă fiecare episcopie se deschid cercuri de misionari care au sarcina de a combate cultele neoprotestante, precum şi de a convinge credincioşii să accepte reforma calendaristică. Se estimează că în Basarabia la anul 1930 erau aproximativ 19.000 de neoprotestanţi, dintre care circa 15.000 de baptişti. Al doilea cult neoprotestant ca mărime îl reprezentau adventiştii cu 1.540 de adepţi. Alte minorităţi neoprotestante erau: creştini după Evanghelie – 619, molocani – 986, milenarişti – 751. De asemenea, menţionăm prezenţa a 20.500 de creştini de rit vechi (rascolnici), majoritatea din ei fiind de origine rusă. Biserica Evanghelică Luterană avea 78.000 de adepţi, iar creştinii armeni – 1700. Majoritatea cultelor neoprotestante activau ilegal în România, cu mici excepţii. Astfel, „asociaţiile adventiste de ziua a şaptea şi cele baptiste se vor bucura de toate drepturile, libertăţile pe care Constituţia le acordă asociaţiunilor în genere”[1]. Ar fi cazul să menţionăm că din cele 4 congrese misionare pe ţară, 2 s-au desfăşurat la Chişinău. Primul congres a avut loc la Arad în 1928, al doilea şi al patrulea la Chişinău – în 1929 şi respectiv 1933. Cel de-al treilea congres s-a desfăşurat la Cernăuţi în 1930.

În Arhiepiscopia Chişinăului activau şi alte societăţi misionare, precum „Oastea Domnului” şi „Societatea Predicatorilor”, condusă de Preotul Leon Trofimov, profesor la Catedra de Omiletică de la Seminarul din Chişinău. Un alt centru misionar a fost constituit în 1929 la Chişinău în cinstea Mitropolitului Gurie sub conducerea preotului Vladimir Burjanovschi. O activitate deosebită a desfăşurat şi Societatea „Prietenii Misiunilor” condusă de Pr. Antim Nicov (Nica) cu scopul de a forma legături şi a colabora cu societăţile misionare din Alaska şi Extremul Orient.

Alte societăţi misionare din cuprinsul Arhiepiscopiei Chişinăului erau: „Frăţimea Naşterii lui Hristos”, „Frăţimea Profesorilor de Religie”, „Societatea Mormântul Domnului”, „Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române”. Biserica din Basarabia a susţinut intens căminele culturale, care activau sub auspiciile diferitor asociaţii de cultură, cum ar fi: „Astra Basarabeană”[2], „Făclia”, „Straja Ţării” etc., care aveau drept scop promovarea valorilor culturii româneşti. În aceste asociaţii de cultură activau un şir de personalităţi din clerul basarabean, dintre care menţionăm: Episcopul Dionisie Erhan, Episcopul Visarion Puiu, Preotul Serghie Bejan etc. S-au organizat cămine culturale în judeţele Hotin – 81, Soroca – 100, Bălţi – 108, Orhei – 72, Lăpuşna – 100, Tighina – 61, Cahul – 29, Cetatea Albă – 56, Ismail – 46[3].

Se estimează că în ceea ce priveşte numărul căminelor culturale din Basarabia, acesta era mai mare decât cel al instituţiilor similare din alte zone ale României. Un rol deosebit l-a acordat Arhiepiscopia Chişinăului activităţilor filantropice. Încă în 1920 Congresul General Preoţesc adoptă hotărârea ca „în fiecare eparhie să existe negreşit câte o societate preoţească cu scop cultural filantropic, de apropiere şi de solidaritate şi de scoatere în evidenţă a valorilor preoţeşti. Societatea va avea câte o ramificaţie în fiecare judeţ”[4]. Pe parcursul perioadei interbelice au apărut mai multe cărţi cu caracter misionar. În 1939 apare la Chişinău „Psihologia sectelor religioase” de Alexandru Scvoznicov. Se traduce din limba rusă cartea „Metodica Misionară” (de A.M. Calnev). Tot la Chişinău apare „Biblioteca Misionarului Ortodox”, precum şi „Biblioteca creştinului drepcredincios”.

Aceste societăţi aveau scopul de a menţine o solidaritate în rândul clerului basarabean, a îngriji de persoanele în etate, a acorda asistenţă bolnavilor. Un accent deosebit se punea pe latura cultural-educativă. Societăţile în cauză aveau obiectivul de a edita broşuri şi reviste cu conţinut religios la preţuri mici. Uniunea Clericilor Ortodocşi din Basarabia a reuşit să implementeze mai multe proiecte cu caracter social, dintre care cel mai important a fost construcţia unui azil pentru preoţi şi cântăreţi în valoare de 1.016.775 lei. Uniunea poseda mai multe instituţii filantropice constituite încă în perioada ţaristă: casa de ajutor reciproc a preoţimii, orfelinatul preoţimii ortodoxe, cantina populară a catedralei din Chişinău, Azilul Covaldji etc. Pentru întreţinerea acestor instituţii era necesar suportul financiar al clericilor din uniunea respectivă. O altă organizaţie filantropică a fost „Frăţimea Sf. Trei Ierarhi”, fondată în 1880 de Pr. Vasile Parhomovici. Ea este reînfiinţată în 1921 de Vasile Florov. Prin susţinerea masivă a foştilor absolvenţi ai Seminarului din Chişinău, ea realizase mai multe acţiuni filantropice.

Un eveniment de mare importanţă pentru Arhiepiscopia Chişinăului a fost ridicarea acesteia la statutul de Mitropolie în 1925. Ideea înfiinţării unei mitropolii la Chişinău a animat clerul şi clasa politică autohtonă încă în 1917. În cadrul Congresului Preoţilor din Basarabia din 19-20 aprilie 1917 sub preşedinţia Pr. Alexandru Baltaga se adoptă hotărârea cu privire la înfiinţarea unei Mitropolii, în frunte cu un ierarh de neam român. Prin Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, votată la 24 martie 1925 în Senat şi promulgată la 6 mai, se legitima hotărârea Sfântului Sinod din 15 noiembrie 1923 cu privire la ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului la rang de Mitropolie.

Mitropolia Basarabiei cuprindea 2 eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe-Ismail. Mitropolia încadra 646 de biserici, 571 de parohii şi 679 de preoţi (conform statisticilor din 1922[5]). Episcopia Hotinului şi Bălţilor va reveni Mitropoliei Bucovinei în 1925, în pofida protestelor înverşunate ale Arhiepiscopiei Chişinăului. De facto, însă, înfiinţarea Mitropoliei a fost posibilă abia în 1928, odată cu ridicarea Arhiepiscopului Gurie la rangul de Mitropolit al Basarabiei. Evenimentul s-a tergiversat atât de mult, întrucât s-a dorit ca el să coincidă cu aniversarea a 10-a de la Unirea din 1918. Acesta mai curând reprezenta un pretext, în nici un caz un motiv real.

Evenimentul constituirii Mitropoliei Basarabiei nu s-a bucurat de sprijinul unor sinodali, în special din partea Mitropoliei Moldovei, care, probabil, sperau ca Arhiepiscopia Chişinăului să fie parte componentă a Mitropoliei de la Iaşi. În acest caz nu a fost manifestată nici susţinerea din partea Episcopului de Hotin şi Bălţi, Visarion Puiu, unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai constituirii Mitropoliei Basarabiei. Iată ce declara Preasfinţia Sa la 10 martie 1925 în Senatul României: „S-a făcut o greşeală când, după Unirea Basarabiei cu ţara-mumă, în 1918, s-a adoptat şi s-a păstrat titulatura de arhiepiscop; o altă greşeală se face dacă se va intitula acest scaun mitropolie….”. „Ca episcop într-o eparhie basarabeană afirm că nu este nici o raţiune serioasă de ordin politic sau administrativ-bisericesc să se creeze această Mitropolie.”[6]

Înscăunarea Î.P.S. Gurie a fost primită cu multă răceală de sinodali, dovadă fiind faptul că la înscăunare nu a fost prezent Patriarhul Miron şi nici Mitropolitul Pimen Georgescu. Visarion Puiu a lipsit la rândul lui, trimiţând doar delegaţi. Dintre sinodalii din alte eparhii au fost prezenţi Ep. Lucian al Romanului şi Ep. Justinian al Cetăţii Albe-Ismail. Atitudinea respectivă relevă dispreţul pe care îl manifesta o parte din sinodali şi clasa politică nu atât faţă de Mitropolia Basarabiei, cât mai curând faţă de înaintestătătorul ei.

La 26 aprilie 1928, Gurie Grosu este învestit în funcţia de Mitropolit al Basarabiei. Va avea ocazia să se bucure şi de declaraţii elogioase la întronizarea sa, în care erau evidenţiate, cu o notă sentimentalistă, eforturile depuse în mişcarea naţională. Principele Nicolae al României declara în cadrul acestui eveniment: „Această înălţare a Înalt Prea Sfinţiei Tale la vrednicia de Mitropolit să o socotim ca o răsplată dumnezeiască pentru munca luminării prin Biserică a neamului românesc din Basarabia, într-o vreme când ochii noştri priveau nemângâiaţi peste Prut, iar nădejdile noastre le credeam numai visuri îndepărtate. Pe atunci noi, cei din România liberă, citeam cu ochii înlăcrimaţi, că Ieromonahul Gurie Grosu, ameninţat de stăpânire străină, umblă din sat în sat, ca sub aripa bisericii să răspândească cuvântul duhovnicesc în limba strămoşească alungată din slujba bisericească, cântând la un loc cu poporul şi împărţindu-i cărticica sa[7], care era întâiul abecedar românesc din Basarabia[8]”.

Cu ocazia instalării în funcţia de Mitropolit, Gurie Grosu primeşte în dar cunoscuta sa camilafcă albă din partea Societăţii Doamnelor Ortodoxe, fiind făcută după modelul celeia pe care a purtat-o primul Arhiepiscop al Chişinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni. Acest lucru a stârnit discuţii în rândul sinodalilor, întrucât doar Gurie Grosu purta o astfel de camilafcă dintre ierarhii români. Pentru a linişti spiritele, ierarhul basarabean hotărăşte să dăruiască fiecărui mitropolit câte o camilafcă albă, însă nici unul din ei nu a purtat-o.

Presiunile sinodalilor şi ale clasei politice vor continua, într-un final soldându-se cu demiterea lui Gurie Grosu. Prima etapă a conflictului a început în 1934, când Mitropolitul Gurie face anumite schimbări de protopopi şi îl destituie pe un preot bătrân, inapt să slujească. Aceste acte au fost contestate de către deputatul eparhial Dumitru Topciu. Gurie Grosu era învinuit pe deasupra de către acesta că exploata averile Arhiepiscopiei, referindu-se în mod special la administrarea unei păduri de 500 ha din satele Rădeni şi Bumbăta. De asemenea, Mitropolitul era învinuit că a împrumutat bani de la M-rea Hârbovăţ pe numele fratelui său, Pr. Andrei Grosu, al cărui girant devenise. Problemele se complică atunci când Gurie Grosu dizolvă în 1936 Secţia Administrativă a Consiliului Eparhial, motivând că membrii acesteia nu-şi fac datoria. Decizia  a fost contestată de către Ministerul Cultelor. Fără a idealiza personalitatea Mitropolitului Gurie Grosu, trebuie să recunoaştem că demiterea sa în 1936, în mare parte, a purtat un caracter politic. Ulterior, în 1941, el a fost reabilitat, Sfântul Sinod absolvindu-l de orice vină, la insistenţa Mareşalului I. Antonescu, însă nu a fost repus în vechea funcţie pe care a ocupat-o.

Gurie Grosu a evitat pe parcursul activităţii sale să întreţină legături apropiate cu clasa politică. Probabil că acest lucru a determinat lipsa unei protecţii din partea cercurilor guvernamentale. Nici măcar politicienii basarabeni nu l-au sprijinit, fiind cunoscute relaţiile tensionate ce le avea cu liberalii, în special cu Ion Inculeţ, Ministru al Basarabiei şi Ministru de Interne. Deşi este evident exagerată, merită să expunem opinia lui Dumitru Popescu-Moşoaia, profesor la acea vreme la Facultatea de Teologie din Chişinău: „Politica a înţeles şi a făcut ca nici un mitropolit, nici un episcop, nici un preot şi chiar nici un paraclisier să nu poată fi ales sau numit în afară de politică”[9].

În perioada interbelică, Mitropolitul Gurie, totuşi, a sprijinit, în anumite cazuri, unele grupări politice, precum mişcarea legionară. Probabil că acest lucru a şi generat nemulţumirile masive, ţinând cont şi de faptul că în perioada dată relaţiile dintre guvernanţi şi legionari erau extrem de tensionate. În noiembrie 1933, studenţii de la Facultatea de Teologie din Chişinău, împreună cu membrii mişcării „Garda de Fier”, participă la Catedrala din Chişinău la un parastas în memoria legionarilor Stelian Teodorescu şi Constantin Niţă, asasinaţi în acel an la Iaşi şi Constanţa. După încheierea parastasului, liderii legionari au ţinut discursuri în faţa mulţumii adunate. În iulie 1925, însuşi Mitropolitul Gurie împreună cu consilierii săi participă la o tabără de muncă din comuna Buga (jud. Lăpuşna) organizată de legionari. Mitropolitul avea să spună atunci: „Binecuvântez munca legionarilor şi rog pe Atotputernicul să călăuzească toată suflarea românească spre idealul urmărit de voi, legionarii, care aţi apucat pe drumul cel adevărat, drumul naţionalismului constructiv”[10]. Corneliu Zelea Codreanu a fost un aprig susţinător în procesul întentat lui Gurie Grosu. Iată scrisoarea adresată Mitropolitului basarabean de către liderul legionar la data de 13 noiembrie 1936:

„Înalt Prea Sfinţia Voastră!

Am urmărit de aproape cele ce vi s-au întâmplat. Pentru considerente care se vor vedea mai târziu, eu şi tot tineretul legionar sunt alături de Înalt Prea Sfinţia Voastră. Loviturile pe care le primiţi de la o lume masonizată, iudaizantă şi cu incomparabil mai mari păcăte decât acelea pe care vi le atribuie, suportaţi-le cu credinţă creştină în învierea adevărului. De la oastea tinerească veţi avea satisfacţii care vă vor răsplăti toate durerile de azi”[11].

În ianuarie 1941, Mitropolitul îşi va reconsidera punctul său de vedere, trimiţându-i lui Antonescu o telegramă, prin care îl felicita pentru acţiunile rebele îndreptate împotriva mişcării legionare.

Demiterea Mitropolitului Gurie poartă un caracter compromiţător prin însuşi faptul că cele trei anchete făcute în cazul său (de Ministerul Cultelor şi Artelor, Sfântul Sinod şi Consiliul Eparhial) se contraziceau. Într-un final s-a ţinut cont doar de ancheta ministerului, însă nici Sfântul Sinod şi nici Consiliul Eparhial nu-l absolvise de vină pe ierarh. Însuşi responsabilul anchetei din partea Sfântului Sinod, Episcopul Cosma, recunoştea că rezultatul anchetelor făcute de către el nu va influenţa asupra cazului intentat Mitropolitului Gurie: „Înalt Prea Sfinţite, actul meu, fie că ar fi favorabil, fie că ar fi defavorabil, Vă rog să ştiţi că el nu are absolut nici o importanţă. Căci nu după el se va judeca şi rezolva cazul Î.P.S. Voastre. De aceea eu vă povăţuiesc să mergeţi la palat să cereţi o audienţă Majestăţii Sale Regelui şi, dacă vă primeşte, veţi vedea atunci ce aveţi de făcut. Iar dacă nu vă primeşte, atunci înseamnă că chestiunea Î.P.S. Voastre este sfârşită, iar aceasta nu din cauza actului meu, care nu prezintă nici o importanţă”[12].

În dosarul intentat prelatului de la Chişinău se menţionează că acesta era vinovat de pierderile suferite de M-rea Hârjauca în sumă de 1.375.900 lei. Acest aşezământ monahal, prin statutul său, se subordona direct Arhiepiscopului de Chişinău, care era şi stareţ al mănăstirii. Gurie Grosu este învinuit de delapidare de fonduri de la M-rea Hârjauca în sumă de 1.345.308 lei. În conformitate cu statutul pe care îl avea această mănăstire arhierească încă din 1867, ea se obliga să verse 1/3 din venituri pentru cheltuielile exercitate funcţiei de chiriarh. Această „tradiţie” într-adevăr nu era în conformitate cu legislaţia în vigoare şi nici cu statutul B.O.R. din 1925, însă este absurd ca aceste acuzaţii să fie aduse atât de târziu. Bai mai mult, mitropolia încasase după controalele financiare suma de 339.600 lei, şi nu 1.345.308 lei.

 Pe lângă aceste acuze, Mitropolitului i se incrimina proasta administrare a caselor proprietate mitropolitană de pe str. Carol I, nr. 25-27 şi bd. Carol II nr. 71 din Chişinău, ceea ce aducea pagube în valoare de 5.068.071 lei. El nu era răspunzător direct de administrarea acestor proprietăţi, însă vina pe care o purta consta în pregătirea proastă (sau administrarea dubioasă) a consilierilor săi. Într-un articol publicat în revista „Luminătorul” cercetătoarea de la Chişinău, Nina Negru, aduce în vizor interesele suspecte ale consilierilor Mitropolitului Gurie:

„1) Secţia Administrativ-bisericească, prin intermediul consilierului I. Andronic, dorea să decidă în politica de cadre, adică să propună candidaturile convenabile lui pentru numiri şi transferuri, lăsându-i chiriarhului numai dreptul de a aproba.

2) Secţia economică, prin consilierul I. Ştiucă, dorea să-l înlăture pe mitropolit de la controlul averilor bisericeşti, prefăcându-se interesat să-l elibereze de orice preocupări de ordin economic şi să-i dea toată posibilitatea de a se ocupa de latura spirituală a vieţii eparhiale”.[13]

Consilierii, după cum s-a văzut, urmăreau propriile interese, iar populaţia se pare că în mare parte era influenţată de decizia acestora şi de presa care nu contenea să-l denigreze pe Gurie Grosu. Nici Patriarhul Miron nu a avut o poziţie imparţială şi echilibrată referitor la cazul anchetării prelatului basarabean: „Să te ferească Dumnezeu, Părinte Gurie, de judecată. Chiar de-ai fi nevinovat, alb, vei pătimi mult mai grozav” (subl. noastră)[14].

În timpul anchetei Consiliul Eparhial Chişinău sub conducerea lui Ioan Andronic adoptă hotărârea de a nu fi pomenit la slujbe Mitropolitul Gurie. Acest lucru a stârnit nemulţumiri din partea ierahului basarabean, ceea ce l-a şi determinat să facă o cerere la Sfântul Sinod, prin care această chestiune să fie rezolvată. Sinodul dă aviz pozitiv adresării prelatului basarabean şi hotărăşte, în şedinţa din 28 noiembrie 1936, ca Mitropolitul Gurie Grosu să fie pomenit la toate slujbele din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei până la terminarea anchetei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

Una din slăbiciunile înaltului prelat era încrederea prea mare pe care i-o acorda fratelui său, Pr. Andrei Grosu, în gestionarea treburilor economice ale mitropoliei, persoană care se dovedise a fi nepregătită a face faţă acestor sarcini. Însuşi mitropolitul nu avea calităţi remarcabile de gestionare şi administrare a fondurilor, astfel încât promovarea fratelui său în funcţia de administror al eparhiei nu poartă atât un caracter de „nepotism”, ci mai curând de incompetenţă în materie de gestionare administrativă a eparhiei.

Comisia de anchetă a Ministerului Cultelor decide: „Prea Sfinţitul Mitropolit Gurie al Basarabiei este obligat la plata sumei de 11.407.224 lei, plus dobânzile legale. Se mai obligă Î.P. Sfinţitul Gurie la suma de 764.050 lei capital, cu procentele legale, de la 1930, până la achitare, plus renta de împroprietărire de 1.475.000 lei valoare nominală”[15]. La 11 noiembrie 1936 Sfântul Sinod îl suspenda temporar pe Gurie Grosu, el urmând a decide pe parcursul suspendării (care se va dovedi a fi definitivă) să se stabilească fie la M-rea Putna, fie la Dragomirna. Doar prin intervenţia lui N. Iorga s-a reuşit ca Mitropolitul singur să-şi aleagă locul de exil (M-rea Cernica).

S-a mizat pe o susţinere în masă din partea clericilor şi a populaţiei din Basarabia, însă aceştia, deşi au întreprins anumite acţiuni, ele nu au avut efectul scontat. Ziarul „Viaţa Basarabiei” a publicat textul moţiunilor de protest semnat de credincioşii din judeţele Orhei şi Tighina. Ei protestau împotriva campaniei de ponegrire, „condamnând cu vehemenţă încercările perfide de a denatura adevăratele sentimente”[16].

Credincioşii constată că „unii clerici, din chiar apropierea Înaltului nostru Chiriarh, în scopuri eminamente meschine, stau în fruntea acelei mişcări condamnabile, introducând vrăjmăşie în sânul clerului şi apoi şi a poporului”. Presa basarabeană, controlată în mare parte de minorităţile etnice, nu înceta acţiunile de condamnare a Mitropolitului, iar ziarul rusesc bucureştean „Hашa речь” (Discursul nostru), despre care Gurie Grosu afirma că ar aparţine lui Ion Inculeţ, publica poezii de-a dreptul sarcastice:

„Mitropolitul Gurie a vândut vechiul stil/ Mitropolit Gurie prodal starâi stili

Şi şi-a cumpărat automobil;/ I kupil avtomobili;

El e-n stare să-şi vândă şi-al său san (rang)/ On gotov prodati i san

Şi să-şi cumpere aeroplan/ Citob kupiti aeroplan”.[17]

Pe parcursul activităţii sale Mitropolitul Gurie apare în anumite publicaţii basarabene, în ipostaze diferite. Iniţial, în perioada 1905-1930 se prefigurează imaginea de apreciere a înaltului prelat, iar din 1931 aceasta este substituită prin imagini depreciative. „Ierarh de o înaltă valoare morală”, „cu o aleasă cultură teologică”, „patriot cu poziţii verticale” sunt doar câteva calificative pe care le i le atribuie presa basarabeană lui Gurie Grosu. În anii ’30 situaţia se schimbă, şi asta pentru faptul că el devine o figură incomodă nu doar pentru clasa politică, ci şi pentru unii sinodali, precum şi pentru o parte a clerului autohton.

Mitropolitul i-a învinuit pe consilierii Ioan Andronic, Leonod Trofimov, Pavel Guciujna, Ioan Ştiucă, Dumitru Topciu, Constantin Tomescu, precum şi pe avocatul S. Perciun, profesorul I. Nica, notarul C. Şireaev de „complotul apocaliptic” îndreptat împotriva sa. În opinia lui Gurie Grosu, „ei aveau ca scop unic nici mai mult nici mai puţin decât anularea chiriarhului, uzurparea drepturilor şi prerogativelor chiriarhale şi sovietizarea conducerii bisericeşti, iar în scopul acesta urmărit de ei nici un mijloc nu avea să fie cruţat, nici o cale nu a putut fi considerată nepermisă”[18].

Lipsa susţinerii din partea acestor clerici era determinată parţial şi de schimbarea calendarului îndreptat. Preotul Ioan Andronic publica în „Glasul monahilor” articole îndreptate împotriva reformei calendaristice, având şi susţinerea Preotului Pavel Guciujna. Pentru atitudinile lor Gurie Grosu avea intenţia de a-i suspenda, însă a tolerat situaţia creată. Chiar după demiterea Mitropolitului Gurie, Preotul Andronic continua să îndemne credincioşii să rămână adepţii stilului vechi.

Gurie Grosu a primit sprijinul politic şi moral din partea lui Nicolae Iorga şi Pantelimon Halippa, însă aceştia nu aveau putere decizională în cazul său. O susţinere importantă a avut-o şi în persoana academicianului Ştefan Ciobanu, care afirma că „scaunul său [al Mitropolitului Gurie – n. n.] e mai mult de tortură decât de onoare… Nicăieri chiriarhii nu sunt terorizaţi ca aici. Presa face exagerări. N-avem în vedere decât să ajungem la o pace completă şi să dăm o viaţă nouă eparhiei. Î.P.S. Sa e unul din cei care au trecut prin grele încercări în 1918  şi a luptat pentru unirea Basarabiei. Să nu îngreunăm singuri lucrurile. Alt chiriarh nu făcea cât a făcut Î.P.S. Mitropolit Gurie”[19].

Prelatul basarabean se simţea trădat de toată lumea, până şi de Dionisie Erhan, în pofida faptului că l-a promovat şi i-a acordat sprijin semnificativ în alegerea sa în funcţia de Episcop al Cetăţii-Albe şi Ismail. Iată un fragment din scrisoarea adresată lui Dionisie Erhan în ziua de 31 martie 1937: „Durerea mea cea mai mare este însă că în Biserica Basarabiei nu s-a găsit până acum cine să se opună măcar cu un cuvânt la toate câte mi s-au întâmplat până azi, iar ierarhii Basarabiei au consacrat cu votul şi cu sentimentul lor toate nedreptăţile şi jignirile nemeritate ce s-au adus prin aceasta însăşi sfintei noastre biserici basarabene, încredinţată păstoririi noastre”[20].

În cazul demiterii Mitropolitului Gurie un factor decizional l-a constituit Casa Regală. În iunie 1930 Regele Carol al II-lea a întreprins o vizită la Chişinău. În cadrul acestui eveniment Regele a participat la o slujbă divină la Catedrala Mitropolitană, însă nu a avut acordul Î.P.S. Gurie de a intra în altar prin faţa uşilor împărăteşti, arhiereul „spunându-i că un rege poate să o facă doar având coroana pe cap şi împreună cu soţia sa legiuită, principesa Elena a Greciei, reproşându-i astfel relaţiile extraconjugale”[21]. Învinuirea Casei Regale de lupecraţie a lezat mult onoarea Regelui Carol, care a forţat clasa politică şi cea eclesială în complotul împotriva înaltului prelat basarabean. În ianuarie 1940 Regele Carol iarăşi vizitează Catedrala Mitropolitănă din Chişinău, doar că de această dată, după cum însuşi va consemna, nu mai era ca pe vremea „când slujeau preoţi care aveau practică rusească”[22].

Aceste lucruri s-au făcut publice abia după demiterea lui Carol al II-lea (1940). De altfel, nu doar Gurie Grosu a avut de pătimit de pe urma implicării Casei Regale în viaţa Bisericii. În 1940 Visarion Puiu, Mitropolitul Bucovinei, e acuzat că a făcut afaceri ilegale pe seama Fondului Bisericesc Bucovinean. Este nevoit să se retragă din funcţia ocupată, însă peste 2 ani este reabilitat de către Ion Antonescu şi numit şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria. Reabilitarea lui Gurie în 1941 nu a însemnat şi revenirea în scaunul mitropolitan. Insistenţele lui pe lângă autorităţi de a ocupa vechea funcţie au determinat o stare tensionată din partea lui Antonescu: „Dacă Domnul Gurie nu se astâmpără în 24 de ore, îl bag în lagăr. Dacă nu se încadrează în noua noţiune de stat, îl bag în lagăr”[23].

După demiterea lui Gurie în 1936, scaunul mitropolitan este ocupat temporar iarăşi de către Nicodim Munteanu (noiembrie 1936 – iunie 1937) şi, respectiv, de Cosma Petrovici (iunie 1937 – februarie 1938). Deşi cazul lui Gurie Grosu a fost închis în timpul regimului antonescian, el n-a fost restabilit în funcţia de Mitropolit al Basarabiei. Se retrage oficial din scaunul mitropolitan în ziua de 1 octombrie 1941, petrecând ultimii doi ani ai vieţii la M-rea Antim şi M-rea Cernica. Moare la 14 noiembrie 1943. Este prohodit la M-rea Antim din Bucureşti de către Visarion Puiu, Efrem Enăchescu, Valeriu Moglan (vicarul Mitropoliei Moldovei). La slujbă a fost prezent şi Patriarhul Nicodim. Înmormântarea, însă, s-a făcut la M-rea Cernica.

Fără îndoială, destinul primului mitropolit român al Basarabiei a fost unul de măreţie morală, datorită misiunii pe care a avut-o – cea de credinţă, dar şi de cultură, datorită contribuţiei aduse la ridicarea stării culturale şi la redeşteptarea spiritualităţii româneşti a basarabenilor, fapt consemnat şi de revista „Studentul”, care apărea la Chişănău în acea perioadă : „[…] numit ca misionar al eparhiei Chişinăului, a pus multă chibzuinţă şi dragoste în propovăduirea conştiinţei naţionale pentru moldoveni”[24].

În februarie 1938, Patriarhul Miron, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod, îl numeşte pe Efrem Enăchescu[25], unul din colaboratorii săi apropiaţi, locţiitor al scaunului Mitropoliei Basarabiei cu titlul de „Tighineanu”. Instalarea s-a făcut la Chişinău în ziua de 6 martie, acelaşi an. Păstorirea sa în Basarabia a fost scurtă (1938-1940; 1941-1944), însă, spre deosebire de cea a predecesorului său, a fost mai eficientă sub aspect administrativ. În timpul păstoririi sale s-au întreprins reparaţii la Catedrala „Naşterea Domnului”, la paraclisul mitropolitan şi la reşedinţa arhiepiscopală, precum şi într-un şir de localităţi din cadrul eparhiei. Cea mai mare parte a acestor locaşuri au fost distruse sau reformate în alte scopuri decât cele ale cultului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi al ocupaţiei sovietice (1944-1991).

Impunerea dictaturii lui Carol al II-lea la 10 februarie 1938 a avut repercusiuni şi asupra vieţii bisericeşti. Putem presupune că în unele parohii casa regală nu era pomenită în cadrul slujbelor divine, motiv pentru care „Sf. Sinod atrage atenţia ca toţi cucernicii preoţi să pomenească numele M.S.  Regelui Carol ca «drepcredinciosul» sau «binecredinciosul» atât la ecteniile mari, la Miezonoptică, la Untrenie, la Sf. Liturghie, cât şi la Te-deum. Iar în troparul obişnuit «Mântuieşte, Doamne, poporul Tău» să se pronunţe «Biruinţă, Regelui nostru asupra celor protivnici dăruieşte»…”[26]. În revistele bisericeşti editate în perioada la care ne referim putem citi versuri dedicate Regelui Carol, ca cel de mai jos:

M.S. Regelui Carol al II-lea

 

Ai coborât din înălţimi albastre

Pe trepte evanghelice de veac,

Şi cu toiag de Prinţ, ca un Arhanghel

Ai bătut şi ai cerut

La porţile destinului să bei.”[27]

               …

Efrem Enăchescu a reuşit să-şi impună autoritatea în eparhie şi să stabilească o funcţionare dinamică a administraţiei bisericeşti. Era profund indignat de faptul că o parte din preoţi făceau afaceri murdare cu vânzarea de lumânări. Prin ordinul circular nr. 4292 din 5 aprilie 1938 concluzionează următoarele: „Cercetându-le, am constatat că unele biserici, atât în oraşe, cât şi la sate, vând lumânările bisericeşti cu preţuri mai urcate faţă de cele stabilite de Consiliul Eparhial după mărimea formatului lumânărilor din fabrica eparhială. Lumânările să se vândă după aceste preţuri, fără nici o majorare, care se va considera delict şi va fi pedepsit cu toată asprimea. Lumânările aprinse de credincioşi să fie lăsate în sfeşnic să ardă cel puţin 2/3 din formatul lor. Strângerea lor mai înainte de către epitropi sau servitori, în scop de economie, se va pedepsi tot aspru”[28].

De menţionat însă că unele din reformele Mitropolitului Efrem sunt de-a dreptul bizare, precum schimbarea denumirilor unui şir întreg de mănăstiri şi schituri. Astfel, Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani) a fost redenumită în „Patriarhul Miron”, justificându-se prin faptul că acesta a fost strănepotul lui Teofan Cristea, unul din fondatorii mănăstirii. Mănăstirea Ţâpova a fost redenumită în „Ştefan cel Mare”, iar Mănăstirea Răciula în „Oltea Doamna”.

De asemenea, Înaltpreasfinţitul Efrem a emis o circulară, prin care interzicea ca la săvârşirea botezului să se dea alte nume decât cele indicate în calendarul român. Se preciza ca nou-născuţii să fie botezaţi cu numele Ioan şi nu Ivan, Marcu şi nu Mark, Teodor şi nu Feodor, Ştefan şi nu Stepan etc. Probabil, aceste cazuri au fost multiple în biserica basarabeană, din moment ce Mitropolitul Efrem Enăchescu îşi exprima profunda dezamăgire de starea lucrurilor. Să nu uităm, însă, faptul că aproape 33% din creştinii ortodocşi basarabeni erau reprezentanţii minorităţilor etnice. Demersul în cauză, cu siguranţă, nu s-a bucurat de aprecieri din partea acestora.

Nu doar în acest mod ierarhul promova politica naţională. El recomanda ca în cancelariile parohiale să fie expus portretul suveranului român. De asemenea, a dat o circulară, prin care cerea ca crucile de procesiune şi steagurile împodobite cu vulturul bicefal rusesc să fie înlocuite. Ierarhul recomanda schimbarea antimiselor ruseşti cu cele româneşti. La 12 ianuarie 1944 Efrem Enăchescu este ales Arhiepiscop al Chişinăului şi Mitropolit al Basarabiei, dar în curând a fost nevoit să se refugieze peste Prut, în urma celei de-a doua ocupaţii a Basarabiei de către armata sovietică (vara anului 1944). Se stinge din viaţă la 5 decembrie 1968, fiind înmormântat la M-rea Cernica.


[1] Preot Secrieru Vasile, Unele aspecte privind misionarismul religios din Basarabia (1918-1940), în Luminătorul, nr. 5/2010, pag. 48.

[2] Asociaţia Culturală „Astra Basarabeană” a fost înfiinţată la Chişinău după modelul „Astrei Ardelene”, din iniţiativa lui Onisifor Ghibu. În martie 1927 în frontul cultural al Societăţii erau încadrate circa 470 de persoane. Secţiile formate îşi desfăşurau activitatea în diferite domenii: drept, medicină, biologie, ştiinţe agricole, economie, viaţa artistică, literatură, filologie, istorie, geografie. Sursa: „Chişinău. Enciclopedie”, Ed. Museum, Chişinău, 1997, pag. 51.

[3] Melnic Serghei, op. cit., pag. 143.

[4] Tomescu Constantin N., Despre Congresul General Preoţesc, în Luminătorul, nr. 12/1920, pag. 15.

[5] http://www.mitropoliabasarabiei.ro/?p=196

[6] Buzilă Boris, op. cit., pag. 161.

[7] Este vorba de „Abecedarul Moldovenesc pentru anul întâiu de şcoală”. Lucrarea conţinea mai multe texte cu titluri sugestive: „Unirea e dorul nostru”; „Deşteaptă-te, române”; „Zici moldovan sau român – tot una” etc.

[8] Gurie, Mitropolit al Basarabiei, op. cit., pag. 40.

[9] Ţurcanu Ion, Un părinte spiritual al Basarabiei, în Mitropolitul Gurie. Misiunea de credinţă…, op. cit., pag.  66.

[10] România creştină, an 1, nr. 10/1935, în Buzilă Boris, op. cit., pag. 298.

[11] Gurie, Mitropolit al Basarabiei, op. cit., pag. 288.

[12] Ibidem, pag. 244-245.

[13] Negru Nina, Lecturi pentru suflet, în Luminătorul, nr. 2/2005, pag. 44.

[14] Gurie, Mitropolit al Basarabiei, op. cit., pag. 115.

[15] Ibidem, pag. 305.

[16] Anghel Liliana, Strategii lingvistice de creare a „dublului semantic”. Cazul Mitropolitului Gurie al Basarabiei (1928-1941). Teză de masterat, Iaşi-2004, în Mitropolitul Gurie. Misiunea de credinţă…, op. cit.,  pag. 228.

[17] Boldişor Veronica, Suspendarea din scaunul arhipăstoresc a Mitropolitului Gurie al Basarabiei – act justiţiar sau diversiune?, în Mitropolitul Gurie. Misiunea de credinţă…, op. cit., pag. 193.

[18] Gurie, Mitropolit al Basarabiei, op. cit., pag. 76.

[19] Ibidem, pag. 69.

[20] Ibidem, pag. 346.

[21] http://ro.wikipedia.org/wiki/Gurie_Grosu

[22] Buzilă Boris, op. cit., pag. 317.

[23] http://www.ziarullumina.ro/articole;1568;0;49944;0;Sfarsitul-mitropolitului-Gurie-al-Basarabiei-interbelice.html

[24] Negrei Ion, Mitropolitul Gurie Grosu, în Cugetul, nr. 1-2/1995, pag. 61.

[25] Efrem Enăchescu (cu numele laic Ioan) s-a născut în 1893, comuna Măciuna, jud. Vâlcea. Frate în M-rea Frăsinei (1908), călugăr la Stânişoara, cu numele Efrem (1910). Studii la Seminarul din Bucureşti (1912-1920). A fost stareţ la M-rea Cozia (1922-1928), director al Şcolii de cântăreţi de la Cozia (1925-1928). Îşi continuă studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1923-1928). Profesor şi director la Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicul Vâlcea (1930-1933), precum şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Râmnicului (1930-1936). Slujitor la Catedrala Patriarhală şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor (1936-1938). Sursa: „Enciclopedia Chişinău”, Ed. Museum, Chişinău, 1997, pag. 208.

[26] Despre pomenirea în sfintele slujbe, în Luminătorul, nr. 3/1939, pag. 132.

[27] Pr. D. Portase-Prut, M.S. Regelui Carol al II-lea, în Luminătorul, nr. 6/1940, pag. 328.

[28] Ordin circular nr. 4292 al Arhiepiscopiei Chişinăului despre preţul de vânzare în biserici a lumânărilor eparhiale,  în Luminătorul, nr. 5/1938, pag. 271.

Un răspuns la III. Arhiepiscopia Chişinăului în perioada interbelică (1918-1940)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: