Raporturile dintre populaţia autohtonă a Basarabiei şi minorităţile confesionale în prima jumătate a secolului al XIX-lea *

(partea I) de Dr. Conf. Ion GUMENÂI**

Anexarea Basarabiei şi încadrarea acesteia Imperiului Rus a dus, pe lângă alte schimbări, şi la o modificare a structurii confesionale a cestui teritoriu. Ne referim la faptul că în această regiune, datorită politicii de colonizare şi altor factori, au apărut, pe de o parte, o serie de curente religioase necunoscute pană în acel moment în ţinutul dintre Prut şi Nistru, iar, pe de altă parte, la creşterea artificială numerică a altor curente religioase convenabile Curţii Imperiale de la Sankt‑Petersburg.           În multe momente, administraţia ţaristă, cu toate că religia ortodoxă reprezenta confesiunea dominantă şi era principala religie protejată a statului, a trecut cu vederea acest principiu, favorizând unele curente religioase pentru atingerea unor obiective politice proprii, principalul dintre acestea fiind crearea unei mase populare loiale faţă de puterea imperială.

Din păcate, nu putem stabili cu certitudine componenţa confesională a populaţiei Basarabiei pentru anul 1812. Datele de care dispunem ne permit însă să facem acest lucru abia pentru anul 1828, an în care este

abolită aşa numita „autonomie” a regiunii. Dispunem, în acest sens, de informaţii documentare provenite de la Arhiva Naţională a Republicii Moldova[1]. Analiza acestei surse, precum şi a informaţiilor cu referire

la acest subiect, ne permite să constatăm că în 1828 numărul total al populaţiei se ridica la 517.135 de persoane, dintre care: luteranii sau populaţia germană numărau 8.846 de persoane, reprezentând 1,17%

din totalul populaţiei; catolicii sau polonezii erau estimaţi la 2.384 persoane, echivalentul a 0,46 % din populaţie; evreii – 30.929 persoane sau 5,9% din populaţie; lipovenii – 5.974 persoane sau 1,15% din

populaţie; grecii – 2.000 persoane sau 0,38% din populaţie; rutenii – 52.000 persoane sau 10,05% din populaţie; ruşii – 7.947 persoane sau 1,53% din populaţie; armenii – 2.000 persoane sau 0,38 % din

populaţie; coloniştii din sudul Basarabiei – 27.445 persoane sau 5,3 % din populaţie; şi românii – 376.910 sau 72,88% din populaţie[2].

Pentru jumătatea secolului al XIX‑lea, mai exact pentru anul 1849, conform Reviziei statistico–militare a Imperiului Rus, populaţia Basarabiei era compusă din: ortodocşi în ţinuturi (mediul rural) – 812.120 persoane; ortodocşi in oraşe – 140.961 persoane; şi neortodocşi – 76.6913[3]. Din păcate însă, această statistică nu ne prezinte

să identificăm împărţirea populaţiei în baza confesiunii profesate. Din datele de care dispunem în acest moment putem totuşi să stabilim că la mijlocul secolului al XIX‑lea pe teritoriul Basarabiei se aflau aproximativ 23.073 luterani[4],  8.000 catolici[5], 42.380 evrei[6], 6.389 lipoveni[7], 2.353 armeni, 435 molocani[8], în total 80.235 de persoane, diferenţa faţă de informaţiile demografice transmise de revizia statistico‑militară rusă fiind de numai 5.939 de persoane. Menţionăm că în provincie, în afara lipovenilor şi a molocanilor, nu apăruseră încă reprezentanţii altor

curente religioase desprinse din Biserica Ortodoxă Rusă, precum subotnicii şi scopeţii[9].

În altă ordine de idei, avem o creştere demografică importantă din 1828 până la mijlocul secolului al XIX‑lea, în cazul: luteranilor de 260% – de la 8.846 (1828) la 23.073 (1849) locuitori; catolicilor de 335% – de la 2.384 (1828) la 8.000 (1849) persoane; evreilor de 137% – de la 30.929 (1828) la 42.380 (1849) persoane; armenilor de 117% – de

la 2.000 (1828) la 2.353 (1849) persoane; lipovenilor de 107% – de la 5.974 (1828) la 6.389 (1849) persoane. După cum se observă, procentele de creştere demografică în cazul diferitelor grupuri neortodoxe din

Basarabia diferă foarte mult, de la un minim de 107% înregistrat în cazul lipovenilor la un maxim de 335% în rândul catolicilor. Problema care ne interesează pe noi se referă la identificarea procentului sau

a aportului populaţiei autohtone în asemenea creşteri spectaculoase a unor curente religioase diferite de ortodoxie, cu alte cuvinte dacă o parte importantă sau mai puţin importantă a populaţiei româneşti basarabene a fost convertită la aceste curente şi doctrine religioase.

Cercetările diferiţilor specialişti ne demonstrează că în cazul luteranilor, catolicilor şi a evreilor creşterea demografică poate fi explicată prin intermediul politicii de colonizare promovată de ţarism şi a sporului natural. Astfel, de exemplu, datele furnizate de către V. M. Cabuzan demonstrează foarte clar că populaţia luterană a Basarabiei

şi‑a datorat creşterea demografică prin întemeierea de noi colonii cu o populaţie luterano ‑ germană, proces de imigraţie ce poate fi urmărit pe tot parcursul secolului al XIX‑lea[10]. Mai mult, cercetările efectuate de către o serie de istorici cu privire la coloniile germane din sudul Rusiei au demonstrat că respectivele comunităţi încă de la întemeiere, din secolul al XVIII, pe tot parcursul acestui secol şi în următorul au rămas obşti izolate ce nu au permis infiltrări de elemente autohtone în componenţa lor şi nici exodul membrilor săi, fiind calificate drept comunităţi cu un spirit ultraconservator, caz care poate fi aplicat şi coloniilor de germani luterani din Basarabia.

Aproximativ acelaşi lucru poate fi spus şi despre comunităţile catolice, creşterea numărului reprezentanţilor acestor confesiuni datorându‑se, în primul rând, procesului de colonizare[11], apoi creşterii naturale şi, în cele din urmă, datorită aşezării geografice a Basarabiei. Cu toate că administraţia ţaristă încerca prin toate metodele să stopeze sau, în cel mai rău caz, să controleze numărul polonezilor veniţi în Basarabia, asistăm la un proces de migrare continuă a acestora în spaţiul pruto‑nistrean. Catolici fiind, polonezii vor îngroşa numărul creştinilor occidentali din Basarabia. Nici în cazul acestora nu putem să demonstrăm un interes sporit din partea populaţiei autohtone de a trece la această confesiune religioasă, cu atât mai mult cu cât prin intermediul tradiţiei, „papistaşii”, conform spuselor lui Dimitrie Cantemir, erau văzuţi de populaţia romană ortodoxă ca fiind unii dintre cei mai periculoşi adversari. Pe de altă parte, confesiunea catolică era supravegheată atent de autorităţile ţariste şi supusă unor prevederi şi norme restrictive, legislative şi bisericeşti[12], care nu puteau să ademenească, ci, dimpotrivă, să îndepărteze locuitorul autohton.

În ceea ce priveşte populaţia evreiască, numărul acesteia creşte considerabil, nu numai în perioada cercetată de către noi, dar pe tot parcursul secolului al XIX‑lea. Acest lucru s‑a datorat, în primul rând, politicii administraţiei ţariste. În rezolvarea „problemei evreieşti”, Basarabia a îndeplinit în secolul al XIX‑lea rolul pe care l‑a avut gubernia Noii Rusii în a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea, şi anume de teritoriu de evacuare a evreilor din centrul Rusiei.

Interdicţia de domiciliere a evreilor în guberniile centrale şi existenţa unei aşa numite „limite de locuire” a impus autorităţilor ţariste găsirea de noi teritorii pentru a diminua presiunea internă determinată de creşterea demografică a reprezentanţilor confesiunii mozaice. Un astfel de teritoriu a fost Basarabia, spre el fiind orientat principalul flux al populaţiei evreieşti. Acest lucru poate fi uşor urmărit dacă este studiată politica religioasă a administraţiei ruseşti în ţinutul dintre Prut şi Nistru. De exemplu, pentru perioada cercetată, au fost emise o serie de legi în Basarabia ce ofereau o multitudine de privilegii menite să ademenească populaţia evreiască în regiune[13]. Urmare a unei astfel de politici dezechilibrate se va ajunge ca în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea numărul populaţiei evreieşti să fie mult mai ridicat raportat la sursele lor clasice de întreţinere, încât se va apela la o soluţie, care suferiseră deja un eşec în gubernia Noii Rusii[14], de formare a unor colonii agricole evreieşti[15]. Şi in acest caz, după cum s‑a văzut, nu putem să vorbim despre o creştere a numărului populaţiei de rit mozaic pe baza unei convertiri a romanilor autohtoni, ci aceasta este

consecinţa politicii duse de către autorităţile ţariste.

Spre deosebire de cultele amintite mai sus, mult mai interesante s-au dovedit a fi curentele desprinse din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse. Astfel, pe lângă lipoveni, deja cunoscuţi în spaţiul romanesc încă din secolul al XVIII‑lea, în Basarabia mai apar o serie de secte religioase ca: molocanii, subotnicii şi scopeţii.

 

*fragment din cartea „La frontierile civilizaţiilor. Basarabia în context geopolitic, economic, cultural şi religios”, Ed. Partener, Galaţi, 2011.

**Doctor in Istorie, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău.

[1] Arhiva Naţională a Republicii Moldova (in continuare se va cita ANRM), fond 2,

inv. I, dosar nr. 1.199.

[2] Cf. Ion Gumenai, Componenţa etnică şi confesională a Basarabiei in 1828, in Romanii

din afara graniţei ţării, Casa Editorială „Demiurg”, Iaşi, 2008, pp. 150‑158.

[3] Военно‑статистическое обозрение Российской империи, т. XI, ч. 3. Бессарабская

область.Спб.1849 г.

[4] В. М. Кабузан, Народонаселение Бессарабии и левобережных районов

Приднестровья. (конец XVIII ‑ первая половина XIX века ), Кишинев, 1974, pp. 147‑148.

[5] Неля Саганова, Религиозная жизнь в Республике Молдова с точки зрения

католического меньшинства. Ретроспектива и современность, in „Analecta

catolica”, nr. 3, Chişinău, 2007, p. 95.

[6] Dinu Poştarencu, Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei, vol. II, Chişinău,

2009, p. 37.

[7] Cf. Краткий исторически очерк противо. раскольнической миссии в Кишиневской

епархии с 1813 по 1910 годы, in „Труды Бессарабского Церковнаго

историко‑археологическаго общества”, vol. 3, Кишинев, 1909.

[8] ANRM, fond 2, inv. I, d. 5363, partea 2, fila 324.

[9] Dinu Poştarencu, op. cit, p. 37.

[10] В. М. Кабузан, op. cit., pp. 147‑148.

[11] Ольга Лиценбергер, Немцы – католики Бессарабиии Приднестровья в 19

веке и создание Тираспольской Римско – Католической епархии, în „Analecta

catolica”, nr. 3, Chişinău, 2007, pp. 39‑64.

[12] . Eadem, Красна ‑ первая католическая колония в Бессарабии, în „Analecta

catolica”, nr. 3, Chişinău, 2007, pp. 299‑303.

[13] Cf. ANRM, fond 2, inv. I.

[14] А. Скальковскии, Опыт статистическаго описания Новороссийкаго края,

часть 1, География, Этнография и народонаселение Новороссийскаго края,

Одесса, тип. Л. Нитче, 1850, p. 314.

[15] Ion Gumenai, Numărul populaţiei evreieşti şi repartizarea acesteia în mediul

rural şi urban din Basarbia, in „Tyragetia”. Istorie. Muzeologie, Serie Nouă, vol. 3,

nr. 2, pp. 179‑183.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: