Fenomenul Maxim Melinti

Maxim Melinte- GENDERDOC-MFenomenul Maxim Melinti este foarte asemănător cu cel a lui Inochentie de la Balta (1875—1919). Inochentismul a fost mișcarea care s-a format în urma unei stări de criză majoră care mocnea în societatea basarabeană și în general în întreg Imperiul Rus de la începutul sec. XX. Setea pentru inovație, mai curând pentru depășirea stagnării, pentru slujirea în limba maternă, a determinat mii de moldoveni să-l urmeze pe Inochentie la Marea Albă, mulți nesupraviețuind până a ajunge acolo. La mijloc nu mai era vorba de religie (de la latinescul re-ligio – a lega, a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu), ci de formarea unei secte tip moon’iste în ziua de azi, în jurul unui personaj mediocru, dar foarte harismatic, care însă se considera pe sine „întrupare a Duhul Sfânt”, iar adepții îl percepeau ca pe un „Înaintemergător al Domnului”. Și cei care doreau să ia măsuri asupra acestui fenomen – imediat etichetați ca asupritori a moldovenismului.

Pr. Maxim sigur nu este adeptul inochentismului și nu are nici o legătură cu el, dar este exponentul stării de criză acute, care trezește admirația din partea oricui care este împotriva unui sistem politic aflat într-o criză majoră fără precedent în istoria acestui stat tânăr și biserica, ca structură, e percepută de mase drept aliată, mai ales într-o societate în care ea mai are un cuvânt greu de zis.

Face o activitate socială și misionară în penitenciare demnă de admirat – mai puțin în spiritul evanghelic „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta” (Mt. 6-3). Este foarte deschis, sociabil, modern și toate acestea pe un fundal în care biserica e privită de societatea secularizată ca o structură incapabilă să se alinieze la standartele moderne, îmbătrânită și obsedată de proiectele ei grandomane.

Fenomenul Maxim Melinti, în egală măsură aș îndrăzni să zic Ioan Ciuntu (deja răsuflat), se naște într-o societate lipsită cu desăvârșire de cultură teologică, dar în același timp foarte religioasă. Asta se vede începând cu reportajele canalelor TV (indiferent de culoare) care abordează subiecte ce au legătură cu viața Bisericii. Când eram adolescent puteam găsi cărți cu tematică religioasă doar într-o singură bibliotecă deschisă pe lângă o biserică din Chișinău în sectorul Botanica, și asta într-o capitală cu două mitropolii  Și în același oraș sur sticlat „cu piatră albă” am aflat persoane cu atâta cultură teologică și de o rafinitate rar întâlnită. Cred că și școala pariziană duce lipsă de ei.

Nimeni nu vrea ca biserica să facă politică, nici formatorii de opinii, presa să nu preseze biserica în deciziile ei interne, cu atât mai mult că Maxim Melinti este oprit – nu caterisit și iertare să-mi fie, toți avem drept la opinie, dar nu avem dreptul moral să fim judecători în viața Bisericii, ci rugători.

 

D. Mircea Rusnac

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: