Indoiala…

Noiembrie 2, 2009

IncertitudineViata – o scena obscura a unor ganduri insangerate

Durerea ontologica fiintei umane rastigneste sufletul in incertitudine

Indoiala de a iubi frumosul divin intr-o diversitate unita

Indoiala de a discerne raul de bine

Indoiala de a tacea in fata stupiditatii

Libertatea – principiul inviolabil al crestinismului ortodox

se stinge in fata certitudinii de a impune propriul model la nivel universal Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

SPIRITUL LUDIC SAU DESĂVÂRŞIREA PE BAZĂ DE TERMEN (by Andrei Erhan)

Octombrie 17, 2009

Andrei Erhan…Nu arareori suntem puşi în ipostaza de a ne justifica oarecum poziţia pornind în scară diacronică de la premizele derivate dintr-unul sau cîţiva   termeni. În contextul lumiii contemporane o astfel de practică este acceptată şi chiar încurajată, din modernitate încoace atestându-se o tendinţă de a se jongla cu noţiunile prea seculare, relativizînduli-se pretenţiile exhaustive. Astăzi mai orice discurs porneşte chiar din primă instanţă cu acesată aducere la ordinea de zi a termenilor tematici a dialogurilor. Marea grupă a limbilor clasice implica o componentă mai cazuistică limbajului un fel de dozaj contabilizat conceptual. Această observaţie însă nu este nici pe departe unanimă, dezminţindu-se mai ales  în cazul limbilor semitice unde  se  ştie că apanajul  înţelegerii colective era foarte divers. Spre exemplu în limba ebraică cuvântul zi „יום”, are 7 accepţiuni. Recursul la deducţii etimologice în asemenea cazuri pe cât este de necesar pe atât poate fi de irelevant şi o simplă consultare a dicţionarelor în sensul luminării ne poate deruta şi mai mult. Paradoxal dar cam aşa stau lucrurile şi în cazul creştinismului. Din cauza intruzionării în istorie a unor concepte prea elaborate pentru dezvoltarea intelectuală din acel moment al istoriei, gândirea seculară nu a mai putut ţine pasul şi a recurs la alternative. Pentru aproape orice concept din arsenalul lingvistico-semantic al crestinismului exista corelative seculare, care spre marea noastră confuzie de cele mai multe ori se  exclud reciproc. De aici şi eşecul unor filozofi de a găsi acoperire dogmatică în construirea unor concepţii de viaţă asupra lumii. Mai toate ereziile primului mileniu au pornit din proasta ingerare a unor termeni, care se pomenea că denaturează complet și irevocabil sensul inițial al mesajului cristic. Nu toate inovațiile au avut ca pistă limbajul dar mai toate s-au redus la el:  δοκεω, αΦθαρσία, φαντασία, αλήθεια, οùσια, όμοούσιος, ιποσταςις, ἀγέννητος ἐξ οὐκ ὄντον ἐστιν, κτίσμα, ποίημα, γέννημα, ένωσις, σεσαρκωμένη, σαρξ, ψυχη νοερα etc. Ajunsă în impas, Biserica apelează la limbajul filosofiei greceşti, limbă care conţinea un vocabular suficient de vast şi o gândire înaltă, pentru a defini şi explica, atât cât poate fi explicată o taină. Aceşti termeni sunt atent aleşi şi li se dă un sens nou, adecvat realităţilor pe care trebuie să le exprime. Are loc o „adevărată transmutaţie a limbajului.” Nu se poate vorbi despre o raţionalizare a creştinismului, cât de o creştinare a raţiunii, „o transmutare a filosofiei în contemplaţie”, asemănătoare – am spune noi – cu creştinarea artei şi folosirea acesteia în exprimarea iconografică. Dilema care apare este legată de faptul că nu sunt termeni biblici consacraţi, ci cuvinte noi, fapt ce trezeşte anumite reţineri faţă de utilizarea lor, dar şi probleme de percepere, prin traducerea din limba culturală (greaca), în cea imperială (latina). S-au extras astfel anumiţi termeni din filosofia greacă pe care i-au modificat semantic pentru a putea exprima atât cât este posibil minţii omeneşti realităţile divine, relaţia dintre Tatăl şi Fiul. Citește restul acestei intrări »


Proiecţia raţiunii (by rusnac mircea)

Septembrie 22, 2009

Prejudecăţile–proiecţia prostiilor noastrerusnac mircea

Frumosul răstignit pe cruce

Varsă sângele dreptăţii pentru epoca post-modernismului

Urâtul elogiat drept zeul frumuseţii în final şochează prin adevărul indisolubil

Raţiunea e halucinată de iluzia unei naivităţi corupte

Adevărul-frumosul absolut – e distrus prin proiecţiile false ale sentimentalismului obscur

Paradoxul paradoxurilor – adevărul devine sminteală

Lacrimile sunt machiate prin zâmbitul fals al fricii Citește restul acestei intrări »


Comunism versus democraţie (by rusnac mircea)

Iulie 16, 2009
 

Ochi turbaţi, veseli joacă în comunism         communist_genocide

Secera taie raţiunea

Ciocanul bate blestemul

Veseli culegem roadele cincinalului:

Mii de martiri spălaţi în var,

Prosperitate iluzorie

Născătoarea umanităţii descrierate

Birocraţie presată cu căldură rece. Citește restul acestei intrări »


Hic erat in votis II (Erhan Andrei)

Mai 19, 2009

Erhan Andrei Se încearcă derivări arhicomplexe a structurii intrapsihice a omului, din prisma obiectivizării şi raportării ei la realitatea fenomenologică. Se poate scoate conştiinţa din planul ei structural pentru o reproiecţie cvasicomplexă de reflectare dinamică a curgerii ei (rhei-ul)? Am impresia că cuvintele apostolului Pavel, pe lângă invitaţia generoasă la un proces de metareflecţie, fac obietul unor potenţe  latente din arsenalul firescului fiinţial. Poate nici nu îndemnul e cel care nedumereşte, cât această  declaraţie impertinentă şi în acelaşi timp vigilentă de posesor. Omul dintr-o simplă trestie întoarsă spre sine află că deţine putere şi este investit cu credinţă în dreapta ei folosire. Însă, cum termenul de credincios îl desemnează atât pe cel ce crede, cât şi pe cel căruia i se  adresează această încredere, i se cere o atitudine de justificare a ambelor sensuri ale acestui echivoc.

Omul este stăpân şi asta nu e tot, acest privilegiu presupune şi o specificare care cronologic datând, i-a venit ulterior. Iniţial stăpânirea sa  ieşea  în afara sa, dar iată că tot omul e cel ce trebuie să demonstreze că stăpân nu este cel ce porunceşte, cât cel ce îşi porunceşte, şi mai mult decât  atât, ştie să şi asculte de ceea ce-ţi dictează… Măreţia omului însă nu se opreşte aici pentru că tot el este cel ce trebuie să-şi evalueze parcursul şi nu aleatoriu ci prin raportarea la ceea de ce dispune şi ştie că poate să valorifice. Simplu spus: nu pierdem decât prin ceea ce am lăsat să fie slab în ochii noştri. Pe cine să mai dea omul acesta vina pentru cele ce va ajunge? Pe semne că prea trebuia să fi fost greu de dus la îndeplinire mântuirea colectivă de a simţit Dumnezeu nevoia să-i parafrazeze porunca „nu judeca„ prin „învaţă-te să iubeşti”. Sub incidenţa acestei interpretări antinomiile nou/vechi devin nu scop în sine cât scop pentru sine în procesul desinerostirii. Citește restul acestei intrări »