CAUZELE APARIȚIEI ȘI RĂSPÂNDIRII SECTELOR (de Andrei Erhan)

Martie 20, 2010

student, anul III, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu.

Apariția sectelor poate fi privită ca: un fenomen social format pe baza unui subtil mecanism de influență socială cum ar fi zvonurile, panica, axat pe o deplină omogenitate a ideilor sau acțiunilor unui grup cu o puternică coeziune, centrat în jurul unei persoane carismatice, sau, în sensul de sectă ca  comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filozofice sau politice). Cuvântul sectă vine de la verbele latine sequi (a urma) sau secare (a taia), în limbajul obișnuit al europeanului din secolele XVIII-XIX, termenul sectă era folosit pentru a desemna religia adversarului, a celui pe care vrei să-l discreditezi[1]. Această desprindere de confesiunea mamă se relizează din mai multe motive şi întotdeauna la iniţiativa unui grup sau a unui conducător: o mişcare de protest faţă de un anumit sistem religios, dar poate să se manifeste şi faţă de un anumit aspect al societaţii sau faţă de societate în general. În ultimii ani problema sectelor a dezlănțuit pasiuni și a suscitat polemici violente în multe țări, climatul fiind determinat, în mare măsură, de tragediile provocate după 1993 de unele secte, precum Davidienii, Templul Soarelui sau Aum. Deși vinovate de aceste crime sunt numai cateva dintre miile de grupuri existente, incidentele relevă derivele extreme la care pot ajunge unele miscari aparent inofensive si dau fenomenului sectar o conotație emoțională puternică, făcând dificilă o analiză obiectivă. Privită în totalitatea manifestărilor apariției ei secta, reprezintă și o cale de remediere a unei confuzii apărute în rândul comunității sau confesiunii din care s-au desprins, este un factor de progres, dacă constituirea ei nu este concepută ca un act iremediabil. Orice atitudine exclusivă arogată de membrii unei astfel de grupări se face cu prețul dezabrobării sociale a celorlalți, care cu timpul ajung să reprezinte nu niște semeni care trebuiesc tratați cu respect și toleranță, ci simple figure ce reprezintă, nedreptatea, echivocul, opusul, simplu spus exponenți ai marei mase necizelate de indivizi. În cazul sectelor religioase, Oamenii sunt racolati de obicei din urmatoarele motive:nu cunosc ce este acel grup în realitate. Adevarata fata a grupului nu este prezentata într-o maniera onesta. Persoanei abordate nu i se prezinta care sunt cerintele grupului fata de membri. Reprezentantul grupului se prezinta foarte sincer si amabil. Reprezentantul grupului este un prieten sau un membru al familiei despre care stii ca nu te-ar minti. Gândirea de cult (în interiorul cultului) consta în a împarti lumea în doua parti distincte: alb /negru, mântuit /nemântuit, bun /rau. În aceasta lume nu e loc de nuante de gri. Persoanele sau grupurile cu o astfel de mentalitate se considera automat în categoria „alb-mântuit-bun”.

Este firească reacția pe care o suscită din partea societății astfel de atitudini antisociale: inadaptarea și drept consecință izolarea de restul comunității. Privită din interiorul acestui grup însă o astfel de reacție a societății are efecte positive prin faptul că face să crească coeziunea de grup la pericolul extern pentru că conceptul de sine al oamenilor include prezumții referitoare la apartenența lor la anumite categorii sociale sau grupuri, cum ar fi rasa sau vârsta, prezumții care constituie identitatea social a acestora. Pentru a-și menține stima de sine oamenii au tendința de a considera categoriile de grupuri de care aparțin ca fiind mai bune decât cele din care nu fac parte[2].    De obicei  cazul unei secte  întrunește din punct de vedere al psihologiei sociale o: coeziune puternică, izolare a grupului (previne pătrunderea ideilor critice din exterior), lipsa procedurilor temeinice de a căuta și evalua alternativele[3] (mai ales în condițiile de presiune a timpului – de cele mai multe ori recurgându-se la acceptarea soluției liderului sau altui membru influent al sectei), lidershipul directiv[4], presiunile puternice spre conformism[5] (nu există toleranță pentru devierile de la opinia majoritară și în unele cazuri se iau măsuri foarte dure împotriva celor ce nesocotesc consensul).În cazul sectelor religioase interpretarea de cele mai multe ori este că sunt persecutați pentru adevărul concepției lor. Se știe că orice grupare sectară gravitează în jurul unui lider care ca să zic așa: îi  convinge pe ceilalți în măsura și în timp ce se convinge pe sine însuși. Acest process psihic este foarte cunoscut, este o gândire în voce. Odată constituită, “Gândirea de grup” e un gen de gândire în care se angajeaza indivizii când sunt puternic implicați într-un grup coeziv, când dorința lor de a perpetua consensul depășește motivația de a cerceta realist celelalte probleme. Teoria identității sociale pune accentul pe apartenența de grup în procesul definirii personale, într-o viziune care promovează separarea comportamentelor individuale și intergrupuri[6]. Deindividualizarea reprezintă unul dintre cele mai explorate efecte de grup[7]. Apropo, nu toate sectele au chiar dintr-u început o doctrină sau un set de reguli normative, clar stabilit, acestea se contituie în decursul activitățăii lor. De multe ori o sectă ajunge să contrazică cu timpul princiipiile inițiale de la care a pornit[8]. Citește restul acestei intrări »