„Forme de expresie a tainelor Inconştientului” de Adrian Nuta (psiholog, psihoterapeut)

Şi pentru a demonstra cum poate mintea să proceseze într-o manieră holistă realitatea, voi reproduce o poveste, citită însă în cheie simbolică.

„Prâslea cel voinic şi merele de aur” este o poveste care ne mişcă inimile atunci când suntem copii, însă nu doar atât. Ea conţine o poveste înfăşurată, un set de mesaje simbolice despre felul cum sunt alcătuite sufletele noastre, despre dinamica şi întâmplările lor secrete.

Basmul începe cu referirea la ,,un împărat puternic şi mare”, care avea ,,o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare”. Nimic ieşit din comun până aici. E ceva normal ca împăraţii, regii sau, la altă scară oamenii prosperi să aibă grădini frumoase pe lângă palatele sau casele lor. Dar împăratul nostru avea ,,în fundul  grădinii un măr care făcea mere de aur”.

Acum încep întrebările. De ce a fost plasat un astfel de  pom în fundul grădinii? Nu era firesc să fie în faţa palatului, pentru a fi văzut şi admirat? Mărul cu mere de aur simbolizează ceva ce nu se află la vedere. La ce folos, însă, că face mere de aur? Aurul este un metal. Cine îşi doreşte să consume fructe din metal? Te interesează o piersică din cupru? Un strugure din siliciu? Câteva prune din argint?

Cu toate acestea împăratul suferă, deoarece „de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea un oarecare noaptea şi le fura”.

Trebuie să fie vorba de altceva. Oamenii nu mănâncă metale. Nu există incisivi şi sucuri gastrice pentru aşa ceva. Avem un simbol. Mărul este ceva viu, aurul este ceva preţios. Prin urmare, merele de aur simbolizează un element vital, foarte preţios. Împăratul nu-1 poate „mânca”, adică nu-1 poate integra/ asimila în viaţa lui. Mărul e situat „în fundul grădinei”, deci e vorba de un conţinut psihologic care nu se află în focarul conştiinţei. Cineva fură aceste mere, noaptea. „Noaptea” ne trimite imediat la ideea de inconştient. Inconştientul e ceva obscur, întunecos, necunoscut, un „loc” în care „lucrurile” aflate în el nu se văd. Asocierea cu „noaptea” este puternică. Prin contrast, conştientul este diurn, luminos, vizibil. Conştientul este ziua.

Merele de aur, elementele de viaţă interioară, foarte importante pentru dezvoltarea personalităţii („de aur”), sunt furate noaptea de „un oarecare”, adică sunt consumate de o forţă din inconştient (vom descoperi curând că această forţă este un zmeu). Simplificând, basmul ne relatează povestea unui om, împăratul, căruia inconştientul îi „fură” şi îi „mănâncă” energia. Trebuie să fie o poveste despre dezvoltare, deoarece împăratul are o problemă serioasă şi trebuie să o rezolve.

Doar că nu e uşor. „Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care-i pusese împăratul ca să păzească, n-au putut să-l prindă pe hoţ”. Resursele conştiente (paznicii, ostaşii) se dovedesc insuficiente. Adversarul (hoţul) este mult mai abil şi mai puternic. Interesant e că nimeni nu-1 poate vedea, dintr-un motiv pe care-1 vom înţelege imediat.

Confruntat cu această problemă aparent imposibil de rezolvat (sarcina de dezvoltare), împăratul acceptă oferta fiului cel mare: „Dă-mi voie ca nopţile acestea să păzesc eu însumi şi mă prinz că voi pune mâna pe acel tâlhar care te jefuieşte”.

Astfel intră în scenă fiul cel mare, adică o altă parte a personalităţii. Dacă împăratul este Eul, aflat în acest moment la conducerea fiinţei/ împărăţiei, fiul nu poate fi decât o sămânţă a Eului, aspirând la acelaşi rol, când „tatăl” va muri.

Împăratul nu este convins de capacitatea fiului cel mare de a rezolva această problemă: „mă înduplec şi te las ca să pândeşti, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbuteşti”. Observăm lipsa de încredere a tatălui în puterea fiului. Dar mai observăm ceva. Acolo unde cei mai „aleşi ostaşi” au eşuat, acolo unde fiul de împărat îşi încearcă norocul, împăratul însuşi nu se gândeşte să se confrunte direct. Oare de ce? Povestea nu ne spune că împăratul ar fi bătrân, bolnav sau handicapat. Dimpotrivă: „Era odată un împărat puternic şi mare”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Eul se simte depăşit. Se confruntă cu o situaţie căreia nu-i poate face faţă. Cu atât mai mult nu are încrederea într-un Eu „mai mic”, fiul.