Rugăciunea Tatăl Nostru expusă de G.W.F Hegel

Noiembrie 22, 2015

rugaciune[1]„Atunci când vă rugați, vedeți să nu se petreacă câtuși de puțin în maniera ipocriților, care în biserici stau în genunchi, iar pe stradă își împreună mâinile, ori își supără vecinul cu cântecele lor; și aceasta pentru a fi văzuți de oameni; evident, ruga lor este cu totul nerodnică. Ruga voastră însă, fie ea sub cerul liber sau în camera voastră, să fie o înălțare a cugetului [Gemüt] vostru deasupra scopurilor mărunte, pe care și le propun adesea oamenii, precum și deasupra poftelor ce îi mână încolo și încoace; ea trebuie să se împlinească prin gândul la Cel Sfânt, gând care să vă amintească de legea gravată în inima voastră și să vă umple de considerație pentru ea, cea care rămâne inviolabilă în fața oricărei vrăji a poftelor. Nu puneți esența rugăciunii într-un mare număr de cuvinte, asemenea celor superstițioși, care își închipuie că dobândesc astfel favoarea lui Dumnezeu sau că ar putea avea vreo putere asupra Lui și a planului înțelepciunii Sale eterne. Să nu vă asemănați lor în aceasta! Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință chiar mai înainte ca să cereți voi de la El: astfel, nevoi ale naturii, dorințe pornite din pofte, nu pot să constituie un obiect al rugăciunii voastre; căci cum ați putea ști voi dacă satisfacerea acestora este scop al planului moral al Prea-Sfântului? Spiritul rugăciunii voastre să fie astfel încât, însuflețiți de gândul vostru către Divinitate, el să vă facă să luați în fața acesteia hotărârea fermă de a vă consacra întreaga comportare în viață numai virtuții.

Acest spirit al rugăciunii s-ar putea exprima cumva în cuvinte astfel: Părinte al oamenilor, Cel căruia toate cerurile îi sunt supuse, Tu, Cel Unic, fii imaginea [idealul] ce plutește în fața ochilor noștri și de care noi să ne dăm silința să ne apropiem; fie ca într-o zi să vină împărăția Ta, în care toate ființele raționale să facă din lege singura regulă a acțiunilor lor. Acestei idei îi vor fi subordonate, puțin câte puțin, toate înclinațiile, chiar și strigătele naturii! Având sentimentul imperfecțiunii noastre, în raport cu sfânta Ta voință, cum am putea noi oare să ne arogăm rolul de judecători severi sau chiar vindicativi ai fraților noștri? Mai bine să lucrăm doar asupra noastră înșine astfel încât să ne facem inima mai bună, să înnobilăm mobilurile acțiunilor noastre și să purificăm din ce în ce mai mult sentimentele noastre de orice rău, pentru a deveni mai asemănători Ție, a cărui sfințenie și mântuire sunt infinite.”

[1] Fragment din cartea Viața lui Iisus de G.W.F Hegel, Ed. Paideia, 1994, pag. 34-36.


Rugăciunea înainte de Sfânta Împărtășire a Mitropolitului Antonie de Suroj

Septembrie 20, 2015

Impartasirea Apostolilor sec. 15Doamne, mă înfățișez acum înaintea Ta, cu toată nedreptatea mea și îmbrăcat în harul Tău; Doamne, ca pe fiul rătăcit, ca pe oaia pierdută, caută-mă, iartă-mă și mă tămăduiește. Doamne, greșesc în tot ceasul în fața Ta. Nu am în mine bucuria întâlnirii tale; nu am strădanie în căutarea Ta. Doamne, cât de ușor îmi este în deșertăciunea vieții, în gândurile ușuratice. Doamne, cât de greu îmi este în tăcere și închinare, în rugăciune și singurătate să stau în fața Ta. Doamne, iartă-mă. Dacă Te-aș fi iubit, Te-aș căuta mereu, Te-aș râvni ziua și noaptea, m-aș bucura de orice clipă de singurătate pentru a fi cu Tine, dar nu este așa, Doamne.

Tu mi-ai dat viață, m-ai chemat să fiu prietenul Tău, ai venit pe pământ, devenind unul dintre noi, om, înrudit după trup cu noi; ai murit pe cruce, întâlnind în mâhnire moartea în grădina Ghetsimani; Doamne, și drept răspuns la toate acestea, nu pot să-Ți aduc mulțumirea ce m-ar sili să-mi schimb viața, să trăiesc cu Tine, pentru Tine, pentru lucrarea dragostei Tale. Dumnezeule, dacă Te-aș fi iubit, Te-aș fi căutat și Ți-aș fi slujit. Și iartă minciuna cuvintelor mele, când vorbesc despre viața mea. Doamne, înalță-mă ! Trupul meu este străpuns de harul împărtășirii Tale; toată viața mea este unită prin botez cu Tine; pe Duhul Tău Cel Sfânt mi L-ai trimis, cu darul mirungerii pecetluindu-mă. Doamne, ai spus Apostolilor Tăi că nimic nu ne poate rupe de la dragostea Ta. Dă-mi, Doamne, să mă trezesc din moartea păcatelor mele, din somn și stricăciune. Doamne, izbăvește-mă de uitare, de micimea sufletului, de nemulțumire, de nesimțire împietrită.

Doamne, păcătuiesc în fața Ta în fiecare ceas și prin purtarea mea față de aproapele meu. Oare nu Tu, Doamne, ai spus: „Ce veți face unuia dintre aceștia mici, Mie îmi veți face”. Doamne, Tu crezi în noi – nu pot să cred în aproapele meu; văd doar ce e afară, ce e la vedere. Știu, Doamne, că tu crezi lor, și rămân străin credinței Tale, nădejdii Tale nezdruncinate pentru noi; sunt străin și de dragoste. Doamne, iartă-mă. Cât de puțin iubesc, cât de puțini sunt acei pentru care inima mea e deschisă și cât este ea de zgârcită, cât de mult cer celor ce mă iubesc și cât de puțin dau: de la mine – nimic; iar pe mine – deloc.

Doamne, ne-ai pus pe fiecare să aducem cuvânt de mângâiere, cuvânt de întărire, cuvânt de bucurie, cuvânt de dreptate, cuvânt de credință și cuvânt de nădejde, și cuvântul dragostei Tale; și nu avem noi cuvintele acestea, nu am eu cuvintele acestea. Iar unde avem cuvinte, acolo nu este faptă; ele sunt goale, Doamne, ca arama sunătoare. Doamne, față de aproapele meu păcătuiesc neîncetat: cu minciuna, cu fățărnicia, cu răceala, cu uitarea, cu nedragostea. Păcătuiesc și material, păcătuiesc și sufletește, cu toate, Doamne. Și pe Tine, Doamne, Te lipsesc de aceea pentru care viața Ți-ai dat-o: pe păcătosul ce piere, pe oaia pierdută nu o caut, iar când ea vine la mine, o oropsesc, o judec și o osândesc.

Doamne, îmi ceri și mie, și de la fiecare aștepți să ne purtăm cu trupul nostru, mintea, inima și voința, cu toată firea noastră cu cucernicie, căci Tu ne-ai făcut, pentru că Tu ne-ai răscumpărat, căci trupul nostru se atinge de sfințenie în apele Botezului, în Pâinea și Vinul Împărtășaniei și în Trupul și Sângele Tău. Dumnezeule, am greșit împotriva trupului meu și prin neatenție și aprindere. Am păcătuit împotriva minții mele prin întunecare, împătimire, împrăștiere. Prin strâmbătate am greșit împotriva inimii mele, fără a o curăța; Doamne, n-am să văd slava Ta prin întunecimea mea; nu va răspunde ea cuvântului Tău, nu se va cutremura de apropierea Ta; Dumnezeule, nu va învia când Te atingi de inima mea – este moartă, împietrită, înghețată. Doamne, omor omul din mine, pe care l-ai făurit pentru viața cea veșnică; iartă-mă și mă miluiește.

Și noi, Biserica lui Hristos, obștea adunată în numele Tău, Doamne, aici – oare nu suntem noi păcătoși în fața Ta ? Oare oamenii pot auzi adevărul, pot vedea dreptatea, pot întâlni dragostea și compătimirea și mila și blândețea și înfrânarea și îndelunga-răbdare și credința în mijlocul nostru ? Dumnezeule, pe Tine Te judecăm după noi, iartă-ne, Doamne. Din pricina noastră este batjocorit numele Tău. Iartă-ne, Doamne. Iartă Biserica Ta, care a uitat cuvântul vieții și a încetat să mai trăiască. Doamne, suflă cu Duhul Tău Cel Sfânt, cutremură adâncurile noastre, înnoiește-ne pe noi, Doamne, cu putere Ta; dacă e nevoie – cu frica Ta; dacă se poate – cu dragostea Ta.

Doamne, asemenea Apostolilor Iacov și Ioan ne spui: „Sunteți oare gata să beți Paharul Meu și să vă botezați cu Botezul cu care M-am botezat Eu?” Dă-ne, Doamne, să răspundem ca și aceștia: „Suntem gata, Doamne, să ne împărtășim cu Crucea Ta, să bem Paharul Tău, să ne cufundăm în groaza prin care ai trecut Tu, spre mântuirea sufletului nostru și mântuirea aproapelui.” Doamne, primește-ne pe cei ce ne pocăim, mântuiește-ne pe noi.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, înalță atotputernica, sfânta Ta rugăciune către Fiul Tău și Dumnezeul nostru, ca să mântuiască prin Tine sufletele noastre. Stăpână, Tu ai crezut lui Dumnezeu și prin Tine s-au împlinit toate cele făgăduite de El; roagă-L pe Hristos să ne înnoiască în măsura noastră. Fie Voia Lui în noi, ca fără minciună, din adâncurile vieții și ale sufletului, să putem rosti rugăciunea Lui, să ne rugăm către Tatăl nostru cu adevărat, fiind cu adevărat fiii și fiicele Sale. Amin.